Noutăţi
    ●  Programul prin care tinerii pot aplica pentru credite nerambursabile de pana la 10.000 euro a fost prelungit pana in 2020
          Joi, 18 apr 2013

    ●  Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru legea retrocedărilor
          Miercuri, 17 apr 2013

    ●  Trei RIL soluţionate
          Miercuri, 17 apr 2013

    ●  Procedura de înregistrare, din oficiu, în Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare
          Vineri, 12 apr 2013

    ●  S-a publicat Hotararea Guvernului privind ajutoarele de stat care se acorda producatorilor agricoli pentru perioada 2012-2013
          Marţi, 9 apr 2013

    ●  Deducerea TVA oe baza bonului fiscal
          Vineri, 29 mar 2013

    ●  S-au modificat Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal
          Luni, 18 mar 2013

 
 
 
Contact
  
Tel:(00 4) 021 31 31 405
Fax:(00 4) 021 31 31 405
(00 4) 0318 15 07 57
Mobil:(00 4) 0724 66 02 66
Adresă:Bd. Burebista nr. 4, bl. D13, sc. 2, et. 8, ap. 66, sector 3, Bucuresti
Email:office@romanian-law.ro
  
Detalii...
 
 
        Newsletter
 
 
Noutăţi
Page: 10 
Modificarea procedurii de acordare a concediilor medicaleJoi, 3 iun 2010
În Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 312 din 12 mai 201a fost publicat Ordinul nr. 470 / 2010 („Ordinul”) pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158 / 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006.

Principalele modificări aduse de Ordin sunt:

Asiguraţii au obligaţia de a înştiinţa plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate privind apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi privind datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 ore de la data acordării concediului medical. În situaţia în care apariţia stării de incapacitate temporară de muncă a intervenit în zilele declarate nelucrătoare, asiguraţii au obligaţia de a înştiinţa plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în prima zi lucrătoare.

- Asiguraţii au obligaţia să completeze şi să depună la medicul prescriptor o declaraţie pe propria răspundere, al cărei model este prezentat în anexele la Ordin. Medicii prescriptori au obligaţia ca la solicitarea plătitorilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate să pună la dispoziţia acestora o copie a declaraţiei.

Angajatorii au obligaţia să transmită casei de asigurări sociale de sănătate, în termen de maximum 6 zile de la data la care au fost înştiinţaţi cu privire la apariţia stării de incapacitate temporară de muncă, lista persoanelor angajate aflate în incapacitate temporară de muncă, precum şi datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta şi declaraţia pe propria răspundere a asiguratului, dacă au solicitat-o.

- Verificarea prezenţei asiguraţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă la adresa de domiciliu sau la reşedinţa indicată se poate efectua numai în intervalul orar 08.00-11.00, 12:00-17:00, 18:00-20:00, prilej cu care se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei şi de asigurat, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 5.

- Procesul-verbal poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării, la sediul plătitorului de indemnizaţii, acesta având obligaţia de a răspunde în maximum 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei.

- Refuzul persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă de a se pune la dispoziţia persoanelor abilitate, pentru efectuarea verificării la adresa de reşedinţă, constituie motiv de refuz justificat la plata indemnizaţiilor.

 
Comisia de munca a Camerei Deputatilor: Femeile se pensioneaza la 63 de ani, barbatii la 65 de ani Joi, 3 iun 2010
Comisia de munca din Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, un amendament care propune ca varsta standard de pensionare pentru femei sa fie redusa la 63 de ani, fiind mentinuta, din proiectul de lege, varsta de pensionare pentru barbati la 65 de ani, informeaza agentia Mediafax.

Deputatii au modificat prevederile legii initiate de Guvern care stipulau, la articolul 53, ca varsta standard de pensionare este de 65 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati , adoptand un amendament prin care se propune micsorarea cu doi ani a varstei de pensionare a femeilor.

Potrivit amendamentului mentionat, "varsta standard de pensionare este 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei", atingerea acestei varste realizandu-se prin cresterea varstelor standard de pensionare conform esalonarii prezentate in anexe.

In plus, deputatii au mentinut prevederea din textul Guvernului potrivit careia varsta de pensionare pentru cei din sistemul de aparare ramane 60 de ani pentru femei si barbati.
 
Legea nr. 89/2010 pentru aprobarea OUG nr. 93/2009 privind unele masuri pentru intarirea controlului in scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri Marţi, 1 iun 2010
Legea nr. 89/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 93/2009 privind unele masuri pentru intarirea controlului in scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 351, din 27 mai 2010.

Modificarea prevede pentru transporturile in scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificatie, neinsotite de documentele prevazute de lege care sa justifice provenienta licita a acestora, amenzi de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea marfii si a mijlocului de transport marfa utilizat in acest scop, daca acesta apartine contravenientului sau daca nu exista contract legal de carausie.
 
Noile reguli privind TVA-ul: Taxare inversa la alimente si inscriere obligatorie in Registrul operatorilor intracomunitari Luni, 31 mai 2010
Pentru achizitiile intracomunitare de produse precum fructe, cereale, legume, carne sau materiale de constructii nu se va mai aplica mecanismul taxarii inverse, persoanele impozabile fiind obligate sa plateasca TVA-ul la fel ca pentru un import, urmand sa isi exercite dreptul de deducere ulterior, pe baza documentelor justificative, conform ordonantei de urgenta adoptate de Guvern.

Actul normativ prevede faptul ca persoanele impozabile care vor achizitiona din Uniunea Europeana cereale, plante tehnice, legume, fructe, flori, carne, preparate din carne, peste, preparate din peste, fructe de mare, zahar sau materiale de constructii vor fi obligate la plata efectiva a TVA-ului pentru aceste produse la momentul intrarii acestora pe teritoriul Romaniei.

Plata taxei se va face la punctele de control fiscal ce urmeaza a fi infiintate, agentii economici fiind obligati sa depuna in acest sens o declaratie speciala de TVA pentru achizitii intracomunitare de bunuri. In cazul in care agentii economici nu sunt in posesia facturii de achizitie la data la care sunt obligati sa faca plata taxei, acestia vor fi obligati sa emita o autofactura pentru achizitia respectiva.

Atentie, termenul de plata a TVA-ului pentru bunurile mentionate va fi cel tarziu data intrarii pe teritoriul Romaniei a bunurilor respective iar baza de impozitare pentru TVA a acestor bunuri nu poate fi mai mica decat valoarea minima stabilita prin ordin al ministrului finantelor publice; in caz contrar persoanele impozabile vor fi obligate la plata TVA la valoarea cea mai mare.

Agentii economici care efectueaza achizitii intracomunitare de astfel de bunuri vor putea deduce in continuare taxa pe valoarea adaugata, in limitele mentionate in Codul fiscal, insa cu conditia prezentarii documentelor justificative: factura sau autofactura pentru achizitia respectiva, declaratia speciala de TVA si documentul care atesta plata taxei.

In plus, potrivit proiectului de act normativ, livrarea pe teritoriul tarii a bunurilor mentionate anterior va fi spusa taxarii inverse in cazul in care livrarea se va face catre persoane impozabile, inregistrate in scopuri de TVA.

Taxarea inversa reprezinta o masura de simplificare a platii taxei, aplicabila numai intre persoane inregistrate in scopuri de TVA, prin care persoana obligata la plata taxei este beneficiarul in locul furnizorului, implementarea acestui mecanism avand ca scop colectarea optima a creantelor si un control mai riguros din partea autoritatilor fiscale. In cazurile specifice vizate de proiectul de act normativ, avand in vedere caracterul perisabil al multora dintre categoriile de produse pentru care se implementeaza acest sistem, taxarea inversa nu va conduce la amanarea semnificativa a momentului colectarii TVA la bugetul de stat, incasarea TVA de la consumatorul final realizandu-se intr-un termen relativ scurt.

Intrucat aceste prevederi contravin legislatiei Uniunii Europene, ordonanta va avea o perioada limitata de aplicabilitate. Mai exact, aceste masuri vor fi aplicabile in perioada 1 iulie 2010 – 31 decembrie 2011.

O alta masura propusa prin actul normativ consta in infiintarea Registrului operatorilor intracomunitari, in scopul diminuarii evaziunii fiscale in domeniul operatiunilor intracomunitare.

Acest registru va cuprinde toate persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania care efectueaza operatiuni intracomunitare, prin operatiuni intelegandu-se atat livrari/achizitii de bunuri cat si servicii intracomunitare primite sau prestate.

Astfel, inainte de efectuarea unei operatiuni intracomunitare, orice persoana impozabila va fi obligata sa solicite inregistrarea in Registrul operatorilor intracomunitari. Aceste prevederi vor fi obligatorii incepand cu 1 iulie 2010, cererile privind inregistrarea in Registrul operatorilor intracomunitari puand fi depuse incepand cu 1 iunie 2010. In vederea inscrierii in registru, persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile vor depune la organul fiscal competent pe langa cererea de inregistrare, si cazierul judiciar al asociatilor si administratorilor, precum si de alte documente doveditoare care vor fi stabilite prin Ordin al presedintelui ANAF.

Diferenta majora fata de situatia actuala va fi ca, in Registrul operatorilor intracomunitari vor figura numai persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care realizeaza sau intentioneaza sa realizeze operatiuni intracomunitare, autoritatea fiscala avand astfel o evidenta calara a operatorilor economici asupra carora se va putea concentra in vederea monitorizarii operatiunilor intracomunitare.

Atentie, efectuarea de operatiuni intracomunitare de catre persoanele care nu sunt inscrise in Registrul operatorilor intracomunitari va fi considerate contraventie si va fi sanctionata cu amenda de la 50.000 lei la 100.000 lei, confiscarea marfii si/sau a veniturilor obtinute din vanzare precum si a mijloacelor de transport a bunurilor chiar daca acestea nu sunt proprietatea contravenientului. In plus, agentii economici care au fost sanctionati pentru aceasta contraventie nu vor avea dreptul sa solicite inregistrarea in Registrul operatorilor intracomunitari timp de un an de la data savarsirii faptei.

Aceleasi sanctiuni le sunt aplicabile si agentilor economici care au efectuat achizitii intracomunitare de bunuri pentru care erau obligati la plata taxei conform prezentelor modificari si care nu depun declaratia speciala de TVA sau nu efectueaza plata taxei pentru bunurile respective.
 
Parlamentul European a atras atentia asupra persoanelor cu handicap.Joi, 27 mai 2010

Potrivit unui comunicat al PE, ”50 de milioane de europeni au un handicap. Chiar daca drepturile lor vor fi garantate de propunerea de directiva UE pentru combaterea discriminarii, o parte dintre acestia considera ca ar fi necesara o lege specifica pentru persoanele cu handicap. Parlamentul European a dezbatut la sfarsitul lunii trecute cateva petitii in acest sens, deschizand posibilitatea unei legi dedicate acestora – un bun exemplu privind modul in care cetatenii europeni isi pot face auzita vocea in UE.

O companie de asigurari ce refuza sa plateasca alocatia de somaj unei persoane cu handicap, un baiat autist exmatriculat si un autobuz ne-echipat pentru accesul scaunelor cu rotile au fost discutate pe 26 aprilie in cadrul comisiei pentru petitii de la Parlamentul European.

O posibila solutie a fost propusa intr-o alta petitie, trimisa la Parlament de catre Forumul european al persoanelor cu handicap cu sprijinul a 1,3 milioane de cetateni din diferite state membre UE. Petitia arata faptul ca directiva UE pentru combaterea discriminarii – propusa de Comisie dar blocata in momentul de fata in Consiliu – nu abordeaza adecvat nevoile specifice ale persoanelor cu handicap si cere o lege specifica in acest domeniu.

Vocea cetatenilor europeni este auzita in UE

Comisia pentru petitii de la Parlamentul European a hotarat sa adreseze o intrebare orala Consiliului, cerand deblocarea directivei pentru combaterea discriminarii cat de curand posibil, si sa ceara comisiei pentru libertati civile (responsabila cu directiva) sa redacteze o opinie in acest sens.

In acest fel, cetatenii europeni au reusit sa alerteze Uniunea Europeana in legatura cu lipsa legislatiei intr-un anumit domeniu. Acum, Comisia va trebui sa examineze situatia si sa hotarasca daca dezvoltarea unei legi specifice pentru persoanele cu handicap este necesara.

 
Ordonanta de Urgenta privind modificarea Codului de procedura fiscala a fost publicataJoi, 29 apr 2010
Ordonanta de Urgenta nr. 39/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 278, din 28 aprilie 2010.

Aplicarea de metode indirecte pentru a determina obligatiile fiscale ale unui contribuabil

Actul normativ da posibilitatea inspectorilor fiscali sa stabileasca obligatia fiscala prin utilizarea metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor, atunci cand constata ca evidentele contabile si fiscale sau declaratiile contribuabilului nu reflecta situatia de fapt fiscala sau acestea nu le sunt puse la dispozitie.

Majorarile de intarziere se inlocuiesc cu dobanzi si penalitati

MFP a inlocuit sistemul majorarilor de intarziere cu unul mai flexibil, bazat pe dobanzi si penalitati de intarziere, astfel:

- renuntarea la componenta sanctionatorie din cuprinsul majorarilor de intarziere si stabilirea unui nivel al dobanzilor care sa nu constituie o cauza de impovarare fiscala a contribuabililor, prin raportare la nivelul dobanzii medii bancare Dobanda instituita va avea ca scop repararea prejudiciului adus statului prin intarzierea executarii obligatiei de plata;
- instituirea obligatiei de plata a penalitatilor de intarziere in situatiile in care plata obligatiilor fiscale datorate nu se efectueaza la termenul prevazut de lege, ca sanctiune pentru incalcarea dispozitiilor legale cu privire la plata la scadenta a obligatiilor fiscale;
- reglementarea, in cazul creantelor administrate de organele fiscale ale autoritatilor administratiei locale, a sistemului de percepere a accesoriilor pentru plata cu intarziere sub forma majorarilor de intarziere in cuantum de 2% pe luna sau fractiune de luna de intarziere.

ANAF nu va mai putea cesiona creante

Plafonul pentru care se contesta creantele fiscale se majoreaza la 5 milioane


 
Modificari in domeniul impozitelorMiercuri, 21 apr 2010
Camera Deputatilor a aprobat cu modificari actul normativ emis de Guvern, in calitate de for decizional. OUG nr. 109/2009 a avut ca obiect de reglementare modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, in sensul introducerii unor modificari in domeniul impozitelor, continuandu-se astfel transpunerea Directivelor comunitare.

Impozitul minim

Conform amendamentelor aduse de catre deputati, nu sunt obligati la plata impozitului minim contribuabilii care se afla in urmatoarele situatii:
a) se afla in procedura insolventei, de la data deschiderii acestei proceduri, potrivit legii;
b) se afla in dizolvare, de la data inregistrarii acestei mentiuni in registrul comertului sau la instantele judecatoresti, potrivit legii.

Pentru contribuabilii care se dizolva de plin drept ca urmare a expirarii duratei de existenta prevazuta in actul constitutiv, sau, dupa caz, in actul modificator, scutirea de la plata impozitului minim opereaza de la data dizolvarii prevazute in aceste acte.

Nu intra sub incidenta acestor prevederi contribuabilii care se afla in dizolvare fara lichidare.

Neimpozitarea veniturilor din salarii si pensii, pentru persoanele cu handicap

Potrivit legii adoptate de Parlament, nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat. Totodata, sunt scutite de impozit si veniturile din salarii realizate de catre aceste persoane.
 
Contribuabilii vor depune o singura declaratie pentru toate obligatiile fiscale, cu exceptia TVA-uluiMiercuri, 14 apr 2010
ANAF a renuntat, in cazul impozitelor si taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa, la gruparea obligatiilor de plata in declaratii distincte, in functie de destinatia platii, astfel incat toate acestea vor fi declarate prin intermediul formularului 100. Singura exceptie o reprezinta taxa pe valoare adaugata, pentru care se va pastra in continuare un formular distinct.

Masura a fost luata prin Ordinul nr. 1709/2010, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 231 din 13 aprilie 2010.

Potrivit ordinului prin formularul 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”, se vor declara toate impozitele si taxele datorate la bugetul de stat, pentru care exista obligatie declarativa, potrivit legii, cu exceptia taxei pe valoarea adaugata.

Noile reglementari stabilite de ANAF

1. Actul normativ modifica Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.101/2008 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa, prin:
a) renuntarea la formularul 103 „Declaratie privind accizele”;
b) modificarea si completarea formularului 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”, dupa cum urmeaza:
- crearea unui tabel distinct, care sa cuprinda indicatorii necesari administrarii accizelor si taxei de autorizare a jocurilor de noroc, regularizata periodic, in functie de realizari, avand in vedere reglementarile specifice din domeniu, impuse, fie de
armonizarea legislatiei nationale cu legislatia comunitara, fie datorita unui mecanism de plata specific prevazut pentru aceste obligatii care nu se platesc in contul unic;
- reintroducerea indicatorului „Impozit minim” in continutul formularului, ca urmare a amanarii sistemului de plata anticipata a impozitului pe profit pentru contribuabilii prevazuti la art.34 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal si mentinerea sistemului de declarare
trimestriala a impozitului pe profit;
c) modificarea si completarea instructiunilor de completare a formularului 100;
d) modificarea si completarea Nomenclatorului obligatiilor de plata la bugetul de stat, prin introducerea obligatiilor reprezentand accize, preluarea taxelor de jocuri de noroc pentru care, potrivit legii, exista obligatie declarativa si eliminarea obligatiilor pentru
care nu exista obligatii declarative, in conformitate cu prevederile art.81 alin.(1) din Codul de procedura fiscala.

2. Totodata se abroga Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.1451/2010 pentru aprobarea modelului si continutului formularului 105 "Declaratie privind taxele de organizare si exploatare a jocurilor de noroc".

Instructiuni de completare a formularului 100

Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat se completeaza si se depune decatre contribuabilii carora le revin, potrivit legislatiei in vigoare, obligatiile declarative si de plata pentru impozitele si taxele cuprinse in Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat.

1. Termenul de depunere a declaratiei:
- pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare perioadei de raportare
- la alte termene

Lunar, pentru obligatiile de plata reprezentand:
a) impozit retinut la sursa, conform legislatiei specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din salarii , impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, impozit pe veniturile din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara, impozit pe veniturile din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, impozit pe veniturile din vanzarea bunurilor in regim de consignatie, impozit pe veniturile din activitati desfasurate in baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobanzi, impozit pe castigul din transferul dreptului de proprietate asupra
titlurilor de valoare, impozit pe castigul din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si din orice alte operatiuni de acest gen, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, impozit pe veniturile din pensii, impozit pe veniturile din premii si din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din activitati agricole, impozit pe alte venituri ale persoanelor fizice;
b) accize;
c) impozit la titeiul din productia interna;
d) impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice;
e) impozit pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti, persoane fizice/juridice, conform titlului V din Legea nr.571/2003 privin Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sau conform conventiilor de evitare a dublei impuneri, incheiate de Romania cu alte state;
f) taxa anuala de autorizare a jocurilor de noroc, regularizata periodic, in functie de realizari.

Trimestrial, pentru obligatiile de plata reprezentand:
a) plati anticipate, in contul impozitului pe profit anual, datorate de societati comerciale bancare, persoane juridice romane si sucursalele din Romania ale bancilor, persoane juridice straine;
b) impozit pe profit, datorat de persoane juridice romane, altele decat cele prevazute la lit.a);
c) impozit pe profit din asociere, datorat de persoane fizice;
d) impozit pe profit datorat de persoane juridice straine, altele decat cele prevazute la lit.a): impozit pe profit datorat de persoane juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania, impozit pe profit din asociere fara personalitate juridica, impozit pe profit datorat de persoane juridice straine care vand/cesioneaza proprietati imobiliare situate in Romania sau titluri de participare detinute la o persoana juridica romana, conform art.13 lit.b), c) si d) din Legea nr.571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) impozit pe veniturile din salarii, precum si impozit retinut la sursa potrivit art.52 alin.(1) lit.d) din Legea nr.571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul asocierilor fara personalitate juridica constituite intre persoane fizice si persoanelor fizice care au calitatea de angajator;
f) facilitatile fiscale prevazute la art.38 alin.(1) si (8) din Legea nr.571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

Semestrial, pentru obligatiile de plata reprezentand impozit pe veniturile din salarii si impozit retinut la sursa, potrivit art.52 alin.(1) lit.d) din Legea nr.571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, datorate de catre asociatii, fundatii sau alte entitati fara scop patrimonial,cu exceptia institutiilor publice.

Alte termene:
Pana la termenul de plata prevazut de lege, pentru urmatoarele obligatii de plata: impozitul pe veniturile din dobanzi, in cazul imprumuturilor acordate pe baza contractelor civile; impozitul pe castigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, in cazul societatilor inchise, si din transferul partilor sociale; impozitul pe veniturile din lichidarea unei persoane
juridice.

Organul fiscal competent

Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat se depune la organul fiscal in a
carui evidenta fiscala contribuabilul este inregistrat ca platitor de impozite si taxe. In cazul sediului
secundar inregistrat ca platitor de impozit pe veniturile din salarii, declaratia privind impozitul pe veniturile din salarii, corespunzator activitatii sediului secundar, se depune la organul fiscal in a
carui evidenta fiscala este inregistrat sediul secundar.

Modul de depunere

Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat se completeaza cu ajutorul programului de asistenta.
Formularul se depune in format hartie, semnat si stampilat conform legii, cu codificare informatiei prin cod de bare.
Contribuabilii care detin certificat digital pot depune formularul prin mijloace electronice de transmitere la distanta, potrivit reglementarilor legale in vigoare.
 
Guvernul a aprobat ordonanta de urgenta prin care a modificat cadrul legal al acordarii concediilor medicaleMiercuri, 14 apr 2010
Noile masuri dau posibilitatea autoritatilor sa verifice daca persoana care a solicitat concediul medical necesita, intr-adevar, ingrijiri medicale.

Astfel, platitorii de indemnizatii, adica angajatorii sau, dupa caz, casa de asigurari de sanatate, pot sa verifice daca pacientul tratat in regim ambulatoriu se afla, bolnav, la domiciliu sau la resedinta aleasa in orele in care nu se afla la unitatea sanitara pentru tratament. Verificarile la domiciliu se vor face de catre reprezentanti ai platitorilor de indemnizatii si ai politiei.

In situatia in care beneficiarul de concediu medical nu se afla la domiciliu, acesta nu va primi indemnizatia de asigurari sociale aferente concediului medical.

De asemenea, in noul sistem creste cuantumul amenzilor pentru cei care nu respecta prevederile legale in acordarea concediilor medicale.

Astfel, refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor, calculul si plata eronate a acestora se vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2.500 lei si 5000 lei, dublu fata de cuantumul prezent.
Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare se va sanctiona cu amenzi cuprinse intre 5.000 lei si 10.000 de lei. Reprezentantii caselor de asigurari de sanatate vor avea obligatia de a verifica modul de eliberare a acestor certificate.

O alta noutate o reprezinta prelungirea concediului care se va putea face incepand cu a 61-a zi, fata de cea de-a 91 zi cum era prevazut in legislatia veche. Concediul se va putea prelungi de catre medicul specialist pana la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurarilor sociale.

Ordonanta  prevede si exceptii. Sunt o serie de afectiuni exceptate, pentru care se acorda certificate de concediu medical pentru perioade stabilite, altele decat cele care se incadreaza la afectiunile comune.

Astfel, durata concediilor pentru tuberculoza, neoplazii, SIDA, a concediilor pentru sarcina si lauzie, ingrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de munca si pentru carantina, precum si pentru risc maternal nu diminueaza numarulzilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afectiuni.
 
Brevetul de turism, inlocuit cu o diploma de studii in domeniul turismului Miercuri, 7 apr 2010
Persoanele care se ocupa de conducerea agentiilor de turism sau a structurilor de primire turistica pot opta fie pentru brevetul de turism, fie pentru un certificat de absolvire a unui curs de formare manageriala in domeniu sau pentru o diploma de studii in domeniul turismului, potrivit OUG nr. 25/2010.

OUG nr. 25/2010 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211, din 2 aprilie 2010.

Astfel, “conducerea operativa a unei agentii de turism sau a unei structuri de primire turistice trebuie sa fie asigurata de o persoana fizica care detine brevet de turism in domeniu sau certificat de absolvire a unui curs de formare manageriala in domeniu, organizat de un furnizor de formare profesionala autorizat, sau diploma de licenta/masterat/doctorat privind absolvirea cursurilor universitare/postuniversitare in domeniul turismului.”

De asemenea, OUG prevede ca personajul angajat sa aiba pregatire in domeniul turistic. Pana in prezent, angajatii agentiilor de turism si structurilor de primire turistice erau obligati sa detina brevetul de turism. Insa, potrivit Executivului, acest aspect reprezenta o ingradire a operatorilor economici care activeaza in domeniul turistic.

Totodata, OUG nr. 25/2010 este o transpunere a Directivei nr. 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile in cadrul pietei interne, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006, in ceea ce priveste furnizarea de servicii turistice.
 
Persoanele trimise in somaj tehnic vor primi 75% din salariul de baza Miercuri, 31 mar 2010
Senatul a adoptat, miercuri, legea de aprobare a OUG nr. 4/2010, prin care, incepand cu luna februarie si pana la finele anului 2010, salariatii ale caror contracte sunt suspendate pentru somaj tehnic si beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, iar angajatii sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, pentru o perioada de 90 de zile.

Actul normativ obliga angajatorii de a depune la inspectoratul teritorial de munca in raza caruia isi au sediul, o declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa ca activitatea salariatilor se va intrerupe temporar, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Aceasta declaratie se depune la secretariatul inspectoratului teritorial de munca, anterior inceperii perioadei de suspendare a contractelor individuale de munca. Totodata, Inspectia Muncii si Agentia Nationala de Administrare Fiscala vor controla, periodic, angajatorii care beneficiaza de masurile de protectie sociala prevazute de OUG nr. 4/2010.
 
Amanarea platilor anticipate de impozit pe profit, publicata in Monitorul Oficial Miercuri, 31 mar 2010
Guvernul a amanat, pana in anul 2012, intrarea in vigoare a sistemului de plata anuala a impozitului pe profit cu efectuarea de plati anticipate. Masura a fost luata prin OUG nr. 22/2010.

Guvernul a adoptat in sedinta de saptamana trecuta o Ordonanta de Urgenta de modificare a Codului Fiscal.
OUG nr.22/2010 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 30 martie 2010.

In acest context, contribuabilii, cu exceptia societatilor comerciale bancare, au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit trimestrial pana la data de 25 inclusiv a primei luni urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul, daca in prezentul articol nu se prevede altfel. Începand cu anul 2015, acesti contribuabili vor aplica sistemul platilor anticipate prevazut in prezent doar pentru banci.

Noi reguli pentru compararea impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim

Potrivit proiectului, contribuabilii efectueaza pentru trimestrele I-III comparatia impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim, recalculat in mod corespunzator pentru trimestrul respectiv, prin impartirea impozitului minim anual la 12 si inmultirea cu numarul de luni aferent trimestrului respectiv.

In situatia in care perioada impozabila incepe sau se incheie in cursul unui trimestru, impozitul minim se recalculeaza corespunzator numarului de zile aferente trimestrului respectiv.

Pentru definitivarea impozitului pe profit datorat se efectueaza comparatia impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual, iar in situatia in care perioada impozabila incepe sau se incheie in cursul anului pentru definitivarea impozitului pe profit se efectueaza comparatia impozitului pe profit aferent perioadei respective cu impozitul minim anual recalculat in mod corespunzator pentru aceeasi perioada.

Contribuabili cu pierdere fiscala

Contribuabilii infiintati in cursul anului precedent care nu au fost obligati la plata impozitului minim si care la sfarsitul anului fiscal precedent inregistreaza pierdere fiscala, efectueaza trimestrial plati anticipate in contul impozitului pe profit in suma de o patrime din impozitul minim annual, recalculat in mod corespunzator pentru perioada impozabila aferenta anului in care s-au infiintat.˝

Prevederile acestui act normativ se aplica pentru determinarea impozitului pe profit incepand cu anul 2010.
 
Ordinul nr. 68/2010 pentru modificarea Normelor privind determinarea, retinerea si virarea impozitului pe castigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obtinut de persoanele fiziceVineri, 19 mar 2010
Ordinul nr. 68/2010 pentru modificarea Normelor privind determinarea, retinerea si virarea impozitului pe castigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obtinut de persoanele fizice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei si finantelor si al presedintelui Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 3.483/144/2008

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 18 martie 2010

  • Art. I
    Normele privind determinarea, retinerea si virarea impozitului pe castigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obtinut de persoanele fizice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei si finantelor si al presedintelui Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 3.483/144/2008, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 12 ianuarie 2009, se modifica dupa cum urmeaza:

    1. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
    "ARTICOLUL 8 - Determinarea castigului din transferul instrumentelor financiare derivate
    Determinarea castigului din transferul instrumentelor financiare derivate se efectueaza la data scadentei instrumentului financiar derivat, respectiv la data lichidarii, in cazul instrumentului financiar derivat fara scadenta, si reprezinta castigul obtinut de persoana fizica beneficiara si evidentiat in extrasul contului in marja emis de intermediar."

    2. La articolul 12, alineatele (1) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
    "(1) Intermediarii au obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului aplicat asupra castigului realizat din tranzactiile cu titluri de valoare, altele decat titlurile de participare, pentru fiecare tranzactie de vanzare sau la scadenta, in cazul instrumentelor financiare derivate, respectiv la data lichidarii, in cazul instrumentelor financiare derivate fara scadenta, acest impozit reprezentand o plata anticipata in contul impozitului anual datorat. Cota de impozit aplicata de catre intermediari asupra castigului evidentiat la momentul vanzarii este de 1%.
    ........................................
    (3) Calcularea si evidentierea impozitului se realizeaza la data efectuarii tranzactiei de vanzare sau la scadenta, in cazul instrumentelor financiare derivate, respectiv la data lichidarii, in cazul instrumentelor financiare derivate fara scadenta, iar retinerea impozitului se realizeaza in momentul decontarii tranzactiei de vanzare sau al decontarii efectuate la scadenta, in cazul instrumentelor financiare derivate, respectiv al decontarii efectuate la data lichidarii, in cazul instrumentelor financiare derivate fara scadenta, iar termenul de virare si declarare a impozitului este pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut".

    Art. II
    Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in Buletinul C.N.V.M si pe site-ul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (www.cnvmr.ro).

    Art. III
    Ministerul Finantelor Publice si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare vor urmari ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin .
  •  
    Actele normative vor putea fi modificate inainte de intrarea lor in vigoare Joi, 18 mar 2010
    Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr. 61/2009, astfel incat actele normative vor putea fi modificate, completate sau abrogate, inainte de intrarea lor in vigoare.

    Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 61/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative a fost adoptata cu 254 voturi pentru si 2 abtineri.

    Legea stabileste ca, in situatii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, dupa caz, abrogate si inainte de data intrarii lor in vigoare.

    De asemenea, proiectul de act normativ trebuie sa cuprinda solutii legislative pentru situatii tranzitorii, in cazul in care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situatii juridice nascute sub vechea reglementare, dar care nu si-au produs in intregime efectele pana la data intrarii in vigoare a noii reglementari.

    Totodata, in cazul proiectelor de legi pentru care Guvernul isi angajeaza raspunderea, documentele de motivare care insotesc aceste proiecte sunt expunerea de motive si, dupa caz, raportul aferent.

    Potrivit legii adoptate, in situatii temeinic justificate, actele normative de importanta si complexitate deosebita pot fi modificate, completate sau, dupa caz, abrogate, de autoritatea emitenta, in perioada cuprinsa “intre data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei si data prevazuta pentru intrarea lor in vigoare, cu conditia ca interventiile propuse sa intre in vigoare la aceeasi data cu actul normativ supus evenimentului legislativ”.
     
    Prezumtia de raspundere pentru poluare a operatorilor care exploateaza instalatii in zone poluateMiercuri, 10 mar 2010

    Comunicat CJUE: “Operatorii care exploateaza instalatii in apropierea unei zone poluate pot fi prezumati raspunzatori pentru poluare

    In plus, autoritatile nationale pot conditiona dreptul operatorilor de a utiliza propriile terenuri de realizarea lucarilor de refacere a mediului impuse

    Directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator (Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind raspunderea pentru mediul inconjurator in legatura cu prevenirea si repararea daunelor aduse mediului (JO L 143, p. 56, Editie speciala, 15/vol. 11, p. 168) prevede, in ceea ce priveste anumite activitati enumerate in anexa II la aceasta directiva, ca operatorul a carui activitate a cauzat o dauna asupra mediului sau o amenintare iminenta de producere a unei asemenea daune raspunde pentru aceasta. Operatorul trebuie astfel sa ia masurile de reparare necesare si sa isi asume cheltuielile aferente.

     
    Ordinul MJLC nr. 622/2010 - norme metodologice pentru aplicarea in sistemul administratiei penitenciare a dispozitiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publiceMiercuri, 10 mar 2010
    Ordinul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti nr. 622/2010 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea in sistemul administratiei penitenciare a dispozitiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 152, din 9 martie 2010.

    Avand in vedere prevederile art. 39 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar,
    in temeiul art. 13 din Hotararea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, cu modificarile si completarile ulterioare,
    ministrul justitiei emite urmatorul ordin:
    Art. 1. — Se aproba normele metodologice pentru aplicarea in sistemul administratiei penitenciare a dispozitiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, prevazute in anexele nr. I si II, care fac parte integranta din prezentul ordin.
    Art. 2. — Prevederile prezentului ordin se aplica si functionarilor publici cu statut special din Ministerul Justitiei, cu exceptia art. 9 si 13 din anexa nr. II.
    Art. 3. — Prevederile prezentului ordin se aplica in cursul anului 2010.
    Art. 4. — Prezentul ordin intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Art. 5. — La data intrarii in vigoare a prezentului ordin orice dispozitie contrara se abroga.

    p. Ministrul justitiei,
    Octavian-Virgiliu Ojog,
    secretar de stat
    Bucuresti, 25 februarie 2010.
    Nr. 622/C.
     
    Eliminarea tarifului pentru acordarea de coduri ISBN editurilorMarţi, 9 mar 2010
    Biblioteca Nationala a Romaniei informeaza ca prin Ordinul nr. 2080 din 1 martie 2010 al ministrului Culturii, Kelemen Hunor, a fost eliminat tariful perceput de Banca Nationala a Romaniei pentru acordarea codurilor ISBN.
     
    Ordinul MFP nr. 708/2010 - prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont si ale obligatiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii martie 2010 Vineri, 5 mar 2010
    Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 708/2010 privind prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont si ale obligatiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii martie 2010 a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 140, din 3 martie 2010.

    In temeiul art. 10 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 109/2008, cu modificarile ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, al Regulamentului privind operatiunile cu titluri de stat emise in forma dematerializata, aprobat prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.509/2008, al Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 11/2005 privind piata primara a titlurilor de stat administrata de Banca Nationala a Romaniei, al Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 12/2005 privind piata secundara a titlurilor de stat administrata de Banca Nationala a Romaniei si al Conventiei nr. 184.575/13/2005, incheiata intre Ministerul Finantelor Publice si Banca Nationala a Romaniei,
    Art. 1. — In vederea refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat in luna martie 2010 se aproba prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont si ale obligatiunilor de stat de tip benchmark, in valoare nominala totala de 4.000 milioane lei, prevazute in anexele nr. 1 si 2, care fac parte integranta din prezentul ordin.
    Art. 2. — Directia generala de trezorerie si datorie publica va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
    Art. 3. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    p. Ministrul finantelor publice,
    Bogdan Alexandru Dragoi,
    secretar de stat
    Bucuresti, 1 martie 2010.
    Nr. 708.
     
    Amenda de pana la 30.000 de lei pentru nepublicarea starii de insolventa, pe site-ul firmei Vineri, 5 mar 2010
    Firmele vor fi obligate sa publice pe pagina proprie de internet hotarea de deschidere a procedurii insolventei, in caz contrar riscand o amenda cuprinsa intre 10.000 de lei si 30.000 de lei, potrivit Legii nr. 25/2010.

    Legea nr. 25/2010 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 145 din 5 martie 2010.

    Potrivit noii legi, "organele de conducere ale debitorului sunt obligate sa publice, in termen de 24 de ore de la comunicarea hotararii de deschidere a procedurii insolventei, pe paginile proprii de internet detinute si administrate de acesta, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea". 

    Prejudiciile suferite de tertii cu buna-credinta, ca urmare a nerespectarii acestei obligatii, "vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului".

    Nerespectarea obligatiei de a face publica starea de insolventa, pe paginile proprii de internet detinute si administrate, va constitui contraventie si se va sanctiona cu amenda de la 10.000 de lei la 30.000 de lei.

    Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se vor face de organele de control ale Administratiei Finantelor Publice, din oficiu sau la sesizarea judecatorului sindic, administratorului judiciar/lichidatorului sau a oricarei persoane interesate.

    Modificarea legii insolventei este argumentata in expunerea de motive a proiectului de lege prin faptul ca "au existat fraude comise prin intermediul unor societati comerciale care si-au desfasurat activitatea si dupa deschiderea procedurii insolventei, promovandu-si serviciile prin intermediul paginilor web detinute si administrate, desi procedura insolventei era in plina derulare".
     
    RIL admis. Investirea cu formula executorie a contractelor de asistenta juridicaMarţi, 23 feb 2010

    In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.111 din 18 februarie 2010  a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 31 din 16 noiembrie 2009.

    Prin Decizia nr. 31/2009 a fost solutionat recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistenta juridica incheiate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat (republicata), precum si interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, modificata prin Legea nr. 255/2004, coroborate cu dispozitiile art. 3741 din Codul de procedura civila, cu referirile la necesitatea investirii cu formula executorie a contractelor de asistenta juridica.

    Cu privire la primul aspect, unele instante au considerat ca au caracter de titlu executoriu numai contractele de asistenta juridica incheiate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 255/2004, potrivit principiului neretroactivitatii legii, pe cand alte instante, tinand seama de principiul aplicarii imediate a legii noi, au considerat ca au calitatea de titlu executoriu si contractele incheiate anterior Legii nr. 255/2004, in conditiile in care actele si faptele juridice privitoare la executarea silita sunt ulterioare edictarii acestui act normativ.

    In acest sens, instanta suprema a retinut ca, in materie de executare silita, este incidenta norma in vigoare la data realizarii executarii, inclusiv cu privire la constituirea titlului, iar dispozitiile art. 30 alin. (3) alin. (3) teza I din Legea nr. 51/1995, republicata, se situeaza in materia normelor procedurale de executare silita. Din moment ce legiuitorul nu distinge in raport cu momentul in care s-a incheiat contractul de asistenta juridica, se impune a se aprecia ca au caracter executoriu si contractele ce au fost incheiate anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor modificatoare continute de Legea nr. 255/2004.

    Prin urmare, s-a stabilit ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 30 alin. 3 teza I din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, s-a stabilit ca au caracter de titlu executoriu si contractele de asistenta juridica incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995.

    In legatura cu cel de-al doilea aspect, unele instante au respins ca lipsita de interes sau inadmisibila cererea de investire cu formula executorie a contractelor de asistenta juridica, argumentand cu dupa intrarea in vigoare a art. 3741 din Codul de procedura civila, titlul executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica poate fi pus in executare silita prin cerere adresata executorului judecatoresc, fara a mai fi necesara parcurgerea procedurii de investire cu formula executorie.

    Dimpotriva, alte instante au solutionat pe fond cererea de investire cu formula executorie a contractului de asistenta juridica, retinand ca prin Legea nr. 51/1995, republicata, nu i se recunoaste acestui tip de contract caracterul executoriu, ci doar natura de inscris care constituie titlu executoriu si care poate fi pus in executare numai dupa investirea lui cu formula executorie.

    Cu privire la cel de-al doilea aspect, Inalta Curte a stabilit ca, pentru a fi pus in executare silita, contractul de asistenta juridica trebuie investit cu formula executorie, cata vreme art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 255/2004, prevede ca investirea cu formula executoriu este de competenta judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al avocatului.

    In consecinta, in interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 30 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, raportat la art. 3741 din Codul de procedura civila, Inalta Curte a stabilit ca, desi contractele de asistenta juridica au caracter de titlu executoriu conferit prin lege, pot fi puse in executare silita numai daca au fost investite cu formula executorie.

     
    Hotararea CCF nr. 8/2010 - aprobarea Normelor de certificare a declaratiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea Marţi, 23 feb 2010
    Hotararea Camerei Consultantilor Fiscali nr. 8/2010 privind aprobarea Normelor de certificare a declaratiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 111 din 18 februarie 2010.

    In temeiul art. 3 alin. (1) lit. b) si ale art. 11 lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala, aprobata cu modificari prin Legea nr. 198/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in conformitate cu prevederile art. 83 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Consiliul superior al Camerei Consultantilor Fiscali, intrunit in sedinta din 17 februarie 2010, hotaraste:

    Art. 1. — Se aproba Normele de certificare a declaratiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea, prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

    Art. 2. — Normele prevazute la art. 1 se aplica pentru certificarea declaratiilor fiscale anuale aferente anului 2009, care se depun la organele fiscale in anul 2010.

    Art. 3. — Prezenta hotarare se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    Presedintele Camerei Consultantilor Fiscali,
    Daniel Chitoiu

    Bucuresti, 17 februarie 2010.
    Nr. 8.
     
    Despagubiri inainte de reparatii pentru asiguratii RCAMarţi, 23 feb 2010
    Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a hotarat modificarea normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA) pentru ca pagubitii sa poata solicita despagubiri pentru daunele produse autovehiculului, inainte de efecturea reparatiei acestuia.

    Pana acum, in aceste situatii, costul reparatiilor era stabilit pe baza evaluarii asiguratorilor, iar preturile erau cel mult la nivelul celor practicate de catre unitatile de specialitate. La intrarea in vigoare a noii decizii, aceasta va permite pagubitilor sa solicite intai plata despagubirilor si ulterior sa efectueze reparatiile necesare.

    De asemenea, asiguratorul RCA are obligatia, in situatia in care are suspiciuni intemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, de a comunica in scris asiguratului si pagubitului, in termen de 10 zile de la data avizarii daunei, intentia de a desfasura investigatii.

    Investigatiile nu pot dura mai mult de 3 luni de la data avizarii daunei, conform normelor.

    Apoi, compania de asigurari are obligatia de a efectua plata dosarelor de dauna, in maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei fata de 15 zile, asa cum era stabilit pana acum.

    CSA reaminteste ca, in orice situatie, pagubitii au posibilitatea de a efectua reparatia la orice unitate reparatoare doresc, indiferent daca aceasta se afla sau nu pe lista service-urilor cu care societatea de asigurare are incheiate conventii de colaborare.

    Modificarile prezentate vor intra in vigoare la data publicarii acestora in Monitorul Oficial.

     
    Parteneriatul public-privat va lua locul regimului concesiunilorLuni, 22 feb 2010
    Legea concesiunilor va fi transformata intr-o lege a parteneriatului public-privat. Premierul Emil Boc a declarat astazi in cadrul sedintei Asociatiei Municipiilor ca Romania trebuie sa puna accent pe dezvoltarea investitiilor comune cu firmele private.

    Primul ministru a precizat ca a fost format un grup interministerial care se ocupa de modificarea legislatiei pentru a face parteneriatele cu mediul privat cat mai atractive.

     
    Noile stagii de cotizare, prevazute in legea unitara a pensiilor Vineri, 19 feb 2010
    Constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii:
    a) vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la data de 1 aprilie 2001;
    b) vechimea in serviciu recunoscuta pentru stabilirea pensiilor, in cazul persoanelor prevazute
    la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pana la intrarea in vigoare a prezentei legi;
    c) perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2001 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, in care
    persoanele au fost asigurate in baza Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
    d) perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2010 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, in cazul cadrelor militare, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii, ordinii publice si a sigurantei nationale care beneficiaza de ajutoare lunare, ce se asigura din bugetul de stat, in conditiile legii

    Constituie stagiu de cotizare si sporul la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu acordat in baza legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate in grupa I, a II-a, respectiv in conditii speciale in cazul cadrele militare in activitate, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.

    Constituie stagiu de cotizare si perioadele de pana la data de 1 aprilie 2001 in care o persoana:
    a) s-a aflat in una dintre situatiile prevazute la art. 49 din lege
    b) are stabilite drepturi privind vechimea in munca in baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat.

    In plus, constituie stagiu de cotizare si timpul util la pensie realizat de agricultori, in conditiile reglementate de Legea nr. 80/1992 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cel realizat anterior aparitiei Legii nr. 80/1992.

    Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezinta, conform legii, stagiu de cotizare realizat in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca se acorda sporuri care constituie stagii de cotizare in conditii normale, dupa cum urmeaza:
    a) 3 luni pentru fiecare an lucrat in conditii deosebite de munca;
    b) 6 luni pentru fiecare an lucrat in conditii speciale de munca;
    c) 12 luni pentru fiecare an lucrat in alte conditii de munca.

    Totodata, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguratii datoreaza si/sau platesc contributii de asigurari sociale in sistemul public de pensii din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte.

    Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior datei de 1 aprilie 2001, se face de CNPP, prin casele teritoriale de pensii, pe masura preluarii datelor din actele doveditoare .

    Certificarea stagiului de cotizare, realizat pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, pentru cadrele militare, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si a sigurantei nationale se face de casele de pensii sectoriale, pe masura preluarii datelor din actele doveditoare .

    Cererile in legatura cu eliberarea actelor prevazute de lege, prin care se face dovada vechimii in munca, a timpului util la pensie pentru agricultori si a stagiului de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe si comisioane.

    Cererile prevazute se solutioneaza in termen de 30 de zile de la data inregistrarii.

    In cazul in care in carnetul de munca, in carnetul de asigurari sociale sau in oricare alt act prevazut de lege au fost inregistrate salarii pe ora sau salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin inmultirea salariilor orare sau, dupa caz, zilnice cu numarul mediu de ore pe luna, respectiv cu numarul mediu de zile lucratoare pe luna din perioadele respective, astfel:
    a) 25,5 zile (204 ore) pe luna, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;
    b) 24,5 zile (196 de ore) pe luna, pentru perioada 1 ianuarie 1978 - 1 martie 1990;
    c) 23,6 zile (189 de ore) pe luna, pentru perioada 1 martie 1990 - 30 septembrie 1990;
    d) 21,25 zile (170 de ore) pe luna, pentru perioada 1 octombrie 1990 - 1 ianuarie 1997;
    e) 21,16 zile (169,33 de ore) pe luna, pentru anul 1997;
    f) 21,25 zile (170 de ore) pe luna, pentru anul 1998;
    g) 21,50 zile (172 de ore) pe luna, pentru anul 1999;
    h) 21,67 zile (173,36 de ore) pe luna, pentru anul 2000;
    i) 21,42 zile (171,36 de ore) pe luna, pentru anul 2001;
    j) 21,25 zile (170 de ore) pe luna, pentru anul 2002;
    k) pentru anul 2003 si in continuare numarul mediu de zile si, respectiv, de ore lucratoare pe luni se vor calcula conform prevederilor Legii nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare referitoare la zilele de sarbatoare legale.

    In situatiile in care, pentru o anumita perioada care constituie stagiu de cotizare, in carnetul de munca sau in alte acte doveditoare, nu sunt inregistrate drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariul minim pe tara, in vigoare in perioada respectiva.

    Fac exceptie perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963 pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizeaza:
    a) un punct pentru fiecare luna de stagiu de cotizare realizat in perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale inregistrate in carnetul de munca sau dovedite ori pentru care in carnetul de munca nu sunt inregistrate drepturile salariale;
    b) un punct pentru fiecare luna de stagiu de cotizare realizat in perioadele cuprinse intre data de 1 septembrie 1947 si data de 31 decembrie 1962 si pentru care in carnetul de munca nu sunt inregistrate drepturile salariale si nici nu sunt dovedite;
    c) un punct pentru fiecare luna de stagiu de cotizare realizat in perioadele cuprinse intre data de 1 septembrie 1947 si data de 31 decembrie 1962, in situatia in care prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare rezulta, pentru fiecare luna de stagiu de cotizare, un numar de puncte mai mic decat cel prevazut la lit. b).

    In situatia in care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, in documentele doveditoare sunt inregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate in functie de reformele monetare.

    Prevederile se aplica pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, cu exceptia perioadelor asimilate prevazute de lege.

    Pentru persoanele asigurate in alte sisteme de asigurari sociale, integrate in sistemul asigurarilor sociale de stat pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului se ia in calcul, dupa caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat in contractual de asigurare la care s-a achitat contributia de asigurari sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, inregistrate in carnetul de munca.

    Pentru fiecare an util realizat in cadrul fostelor unitati agricole cooperatiste, precum si pentru fiecare an de contributie realizat de taranii cu gospodarie individuala din zonele necooperativizate, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 80/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, punctajul anual este 0,57255 puncte.

    Pentru perioadele de contributie realizate conform Legii nr. 80/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la determinarea punctajului lunar se ia in calcul venitul asigurat la care s-a platit contributia de asigurari sociale.

    Pentru perioadele de stagiu de cotizare prevazute intre 1 ianuarie 2010 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului lunar se ia in calcul cuantumul ajutorului.

    Pentru perioadele necontributive, care potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime in munca utila la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizeaza salariul minim pe economie, brut sau net, dupa caz, sau salariul de baza minim brut pe tara din perioadele respective.

    Pentru perioadele asimilate realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 la determinarea punctajului lunar se utilizeaza salariul minim pe economie, brut sau net, dupa caz, sau salariul de baza minim brut pe tara din perioadele respective.

    Pentru perioadele recunoscute ca vechime in munca, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 republicat, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizeaza 1,5 salarii minime pe economie, brute sau nete, dupa caz, din perioadele respective.

    In situatiile in care persoana a realizat si stagii de cotizare, la determinarea punctajului lunar al acesteia se utilizeaza salariul lunar, brut sau net, dupa caz, avut in perioadele respective, daca acesta este mai mare decat 1,5 salarii minime pe economie.
     
    OUG nr. 4/2010 - reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010 Vineri, 19 feb 2010
    Ordonanta de Urgenta nr. 4/2010 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 93, din 10 februarie 2010.

    Art. 1. — (1) Incepand cu luna februarie 2010, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010, pe perioada suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in cazul intreruperii temporare a activitatii potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, salariatii ale caror contracte sunt astfel suspendate si care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si angajatorii, pentru salariatii respectivi, sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 de zile. Indemnizatiile reprezinta drepturi aferente perioadei februarie — decembrie 2010, inclusiv.
    (2) Indemnizatiile de care beneficiaza salariatii, de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, platite din fondul de salarii, pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului, prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit prevazut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, salariatii ale caror contracte sunt astfel suspendate si care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si angajatorii, pentru salariatii respectivi, sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 de zile. Indemnizatiile reprezinta drepturi aferente perioadei februarie — decembrie 2010, inclusiv.
    (2) Indemnizatiile de care beneficiaza salariatii, de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, platite din fondul de salarii, pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului, prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit prevazut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Indemnizatiile reprezinta drepturi aferente perioadei februarie — decembrie 2010, inclusiv.
    (3) Perioada prevazuta la alin. (1), pentru care salariatii ale caror contracte individuale de munca sunt suspendate si angajatorii acestor salariati sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, constituie stagiu de cotizare fara plata contributiei.
    (4) Masurile prevazute la alin. (1) — (3) se aplica in cazul in care contractul individual de munca se suspenda in situatiile de intrerupere temporara, totala sau partiala, inclusiv de reducere temporara, a activitatii angajatorului, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.
    (5) In intelesul prezentei ordonante de urgenta, prin notiunea de contributii de asigurari sociale se intelege contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, inclusiv contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, datorate, potrivit prevederilor legale, atât de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, cât si de angajatorii acestora, pentru respectivii salariati.
    (6) Pentru stabilirea si calculul indemnizatiei de somaj prevazute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si pentru stabilirea si calculul drepturilor prevazute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in perioada prevazuta la alin. (1). In situatia in care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (3) este corespunzator unei fractiuni de luna, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in perioada respectiva, corespunzator fractiunii de luna.
    (7) Prin derogare de la dispozitiile art. 34 alin. (11) lit. a) si ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, perioada prevazuta la alin. (3), in care salariatii realizeaza stagiu de cotizare fara plata contributiei, se ia in calcul la stabilirea perioadei de 24 de luni premergatoare datei inregistrarii cererii pentru acordarea indemnizatiei de somaj, prevazuta la art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si la realizarea stagiului minim de cotizare in sistemul asigurarilor pentru somaj.
    (8) Pentru stabilirea si calculul indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile ulterioare, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in perioada prevazuta la alin. (1). In situatia in care stagiul de cotizare realizat potrivit alin. (3) este corespunzator unei fractiuni de luna, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in perioada respectiva, corespunzator fractiunii de luna.
    Art. 2. — Angajatorii au obligatia sa depuna, la inspectoratul teritorial de munca in raza caruia isi au sediul, o declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, la momentul constatarii de catre acestia a situatiilor respective.
    Art. 3. — Conform competentelor legale, Inspectia Muncii si Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin institutiile lor teritoriale subordonate, vor controla periodic angajatorii care beneficiaza de masurile de protectie sociala prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.
     
    Executivul a modificat tarifele pentru eliberarea off-line a informatiilor privind activitatea firmelor Joi, 18 feb 2010
    Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, o hotarare de Guvern privind taxele si tarifele pentru operatiunile efectuate de Oficiul National al Registrului Comertului si oficiile registrului comertului de pe langa tribunale, potrivit unei declaratii a purtatorului de cuvant al Guvernului, Ioana Munteanu. Astfel, taxa pentru eliberarea off-line de informatii privind unele date de identificare a unei firme va fi eliminata, iar tarifele de eliberare off-line de informatii pe serii de firme grupate vor fi reduse.

    Conform declaratiilor facute, pentru facilitarea accesului unui numar mai mare de comercianti la informatiile furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului, a fost eliminat tariful pentru eliberarea off-line de informatii privind unele date de identificare a unei firme: denumire, forma juridica, cod unic de inregistrare, numar de ordine in registrul comertului, sediu social, a afirmat Ioana Muntean.

    Totodata, prin acest act normativ au fost reduse tarifele de eliberare off-line de informatii pe serii de firme grupate pe criterii, in functie de numarul de firme despre care se solicita informatii: intre 101-500 firme - reducerea va fi de 20% (in loc de 10% cat era pana acum), intre 501-1.000 firme - reducerea va fi de 30% (in loc de 20% cat era pana acum), intre 1.001-10.000 firme - reducerea va fi de 40% (in loc de 30% cat era pana acum).
     
    S-a stabilit valoarea nominala indexata a unui tichet de masa pentru sem. I al anului 2010Joi, 18 feb 2010
    Ordinul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. 135/2010 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul I al anului 2010 a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 104, din 16 februarie 2010.

    Pentru semestrul I al anului 2010, incepand cu luna martie, valoarea nominala a unui tichet de masa, se mentine la nivelul ultimei valori nominale indexate de 8,72 lei.
     
    Registrul general de evidenta a salariatilor - modificariLuni, 25 ian 2010

    In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 161/2006 privind intocmirea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor.

    I. Persoanele care au obligatia infiintarii registrului

    Noutatea consta in eliminarea unei categorii de persoane din randul celor scutite de obligatia de a tine registrul. Este vorba despre reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine pentru perioadele in care contractele individuale de munca incheiate cu cetatenii romani se inregistreaza la inspectoratul teritorial de munca. In acest context se clarifica sfera categoriilor scutite de obligatie, si anume misiunile diplomatice din Romania, respectiv ambasadele, reprezentantele, consulatele generale si consulatele oficiale.

    II. Momentul efectuarii inregistrarilor in registru

    Noua reglementare stabileste doua repere temporale pentru efectuarea inregistrarilor.

    Astfel, se vor inregistra in registru cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii salariatului, urmatoarele elemente privitoare la contractul individual de munca al acestuia: elementele de identificare a salariatului (numele, prenumele, codul numeric personal), data angajarii, functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii Ocupatiilor din Romania sau altor acte normative, precum si tipul contractului individual de munca.

    Al doilea reper este cel al incetarii contractului invidual de munca, data la care se va inregistra in registru atat data cat si temeiul incetarii contractului de munca.

    III. Momentul transmiterii registrului inspectoratului teritorial de munca

    Se modifica termenul limita pentru transmiterea registrului inspectoratului teritorial de munca de catre angajatorii care fac prima angajare. Astfel, daca pana acum registrul trebuia transmis in termen de 20 de zile de la data angajarii primului salariat, acum el trebuie transmis, desigur tot in forma electronica, la inspectoratul teritorial de munca, cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre primul salariat.

    De altfel, acelasi termen limita al zilei lucratoare anterioare inceperii activitatii de catre salariat este prevazut pentru transmiterea registrului la inspectoratul teritorial de munca in a carui raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul angajatorul, in ipoteza oricarei angajari efectuate de angajator.

    In cazul incetarii contractului de munca registrul se transmite la data incetarii.

    IV. Contraventii

    Constituie contraventie neinregistrarea contractelor individuale de munca in registru anterior inceperii activitatii. Sanctiunea pentru aceasta fapta este amenda de 1.500 lei pentru fiecare contract individual de munca neinregistrat, fara ca valoarea cumulata a amenzii, determinata de numarul efectiv de astfel de contracte, sa depaseasca cuantumul de 20.000 lei

    De asemenea, constituie contraventie completarea registrului cu date eronate, sanctiunea aplicabila fiind amenda de la 3.500 lei la 5.000 lei.

    A fost abrogata dispozitia care permitea contravenientului sa achite pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii.

    V. Dispozitii tranzitorii

    Noua reglementare a intrat in vigoare imediat, adica la data publicarii in Monitorul Oficial (20 ianuarie 2010); in schimb, dispozitiile privitoare la stabilirea si sanctionarea contraventiilor vor intra in vigoare la 10 zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial.

     

     
    Concordatul preventiv si mandatul ad-hocJoi, 14 ian 2010
    La data de 14 ianuarie 2010 intra în vigoare noua Lege nr. 381 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 870/14 decembrie 2009, privind introducerea concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoc – o soluţie concretă pentru firmele aflate în dificultate financiară.

    Procedura propusă prin lege este una extrajudiciară, rolul instanţei competente reducându-se doar la a numi conciliatorul, a judeca cererile debitorului sau ale creditorilor în cursul procedurii şi de închidere a concordatului sau mandatului ad-hoc la finalizarea contractului sau la încetarea acestuia, dar şi apariţia unei alte profesii, cea de conciliator.

    Legea permite firmelor, printr-un contract cu debitorii, să evite starea de încetare de plăţi care ar conduce în mod inevitabil la insolvenţă.

    Propunerea de concordat sau de mandat ad-hoc porneşte de la debitor, ce propune un conciliator, care la rându-i propune instanţei competente teritorial, respectiv tribunalului, un plan de redresare.

    Termenul limită de adoptare a acestui contract este de 30 de zile de la data propunerii, timp în care tribunalul prin judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere irevocabilă de deschidere a procedurii de concordat preventiv sau mandat ad-hoc, numind un conciliator, propus de către debitor.

    Din alte perspective, legea vine să înlocuiască parţial ceea ce s-a propus prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv reorganizarea judiciară, procedură dovedită practic ineficientă, marea majoritate a firmelor aflate în reorganizare, ajungând aproape inevitabil la acelaşi rezultat: insolvenţa.
     
    Modificari ale Legii MedieriiVineri, 4 dec 2009
    In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009 a fost publicata Legea nr. 370 din 26 noiembrie 2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

    Daca in reglementarea anterioara, organele judiciare si arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale aveau facultatea de a indruma partile sa recurga la mediere pentru solutionarea conflictelor dintre ele, Legea nr. 370/2009 instituie o obligatie in acest sens in sarcina organelor mentionate, incepand cu data de 3 martie 2010.

    Legea nr. 370/2009 intra in vigoare incepand cu data de 6 decembrie 2009.
     
    Taxa radio-TV, anulata definitiv pentru firme Joi, 15 oct 2009
    Firmele nu vor mai fi obligate sa plateasca taxa radio-TV, deoarece Inalta Curte de Casatie si Justite (ICCJ) a respins recursul formulat de Guvern si de Societatea Romana de Radiodifuziune, in procesul intentat de o firma din Cluj, pentru anularea taxei. Decizia ICCJ a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009.
     
    Legea nr. 314/2009 - aprobarea OUG nr. 23/2009 privind infiintarea Fondului Roman de Contragarantare Joi, 15 oct 2009
    Legea nr. 314/2009 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 23/2009 privind infiintarea Fondului Roman de Contragarantare a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 692, din 14 octombrie 2009.
     
    OUG nr.109/2009 pentru modificarea Codului Fiscal Joi, 15 oct 2009
    Impozitul pe venit si pe profit, taxa pe valoare adaugata si accizele vor fi modificate, incepand cu anul 2010, prin Ordonanta de Urgenta nr. 109/2009 pentru modificarea Codului Fiscal. Actul normativ transpune legislatia comunitara in domeniul politicii fiscale, reglementarile urmand sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2010.
     
    OUG nr. 109/2009 a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 689.
     
    Modificarea Codului vamal, publicata in Monitorul Oficial Joi, 1 oct 2009
    Sustragerea de la controlul vamal a produselor accizabile in valoare de cel putin 20.000 lei va constitui infractiune si se va pedepsi cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Aceeasi sanctiune se va aplica si pentru nevamuirea celorlalte categorii de bunuri si marfuri, in valoare de minim 40.000 lei, potrivit modificarilor aduse Codului Vamal prin Legea nr. 291/2009. 

    Legea nr. 291/2009 privind modificarea Codului vamal al Romaniei s-a publicat joi in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 645.

    Legea include in sfera actiunii de contrabanda si ”introducerea in sau scoaterea din tara prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, daca valoarea in vama a bunurilor sau a marfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei in cazul produselor supuse accizelor si mai mare de 40.000 lei in cazul celorlalte bunuri sau marfuri.”
     
    Punctul de pensie se majoreaza cu 2%Joi, 1 oct 2009
    Prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat nr. 19/2009, s-a stabilit majorarea punctului de pensie la 718,4 lei incepand cu 1 aprilie, urmand ca de la 1 octombrie acesta sa ajunga la 732,8 lei. In schimb, de aceasta majorare nu vor beneficia pensionarii incadrati in grupele I si II de munca.
     
    Noi reglementari privind eliberarea pasapoartelor Joi, 17 sep 2009
    Guvernul a modificat procedura privind eliberarea pasapoartelor. Masura a fost luata prin Hotararea nr. 922/2009 pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 94/2006.

    HG nr. 922/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 622, din 16 septembrie 2009.

    Noile norme metodologice stabilesc actele necesare, procedura, conditiile si termenele de solutionare a cererilor pentru eliberarea documentelor de calatorie in strainatate emise de autoritatile romane, precum si procedurile pentru indeplinirea conditiilor privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, necesare exercitarii dreptului la libera circulatie.

    Potrivit normelor, cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple si a pasapoartelor simple electronice se depun la serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor, in sistem de ghiseu unic, ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple pe a caror raza titularii au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, iar in strainatate, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.

    Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple in regim de urgenta se depun numai la serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple.

    Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple temporare se depun, in tara, la serviciul public comunitar pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple pe a carui raza teritoriala titularii au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, iar in strainatate, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.

    Documente necesare

    Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple se depun personal de catre solicitanti, insotite de urmatoarele documente:
    a) cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, dupa caz, buletinul de identitate, aflate in termen de valabilitate, in original si in fotocopie. Cartea de identitate provizorie trebuie insotita de certificatul de nastere, in original si in fotocopie;
    b) dovada achitarii taxelor si tarifelor de emitere a pasaportului, precum si, dupa caz, a tarifului suplimentar pentru eliberarea pasaportului simplu in regim de urgenta prevazut de lege, completate pe numele titularului, in original;
    c) pasaportul anterior, daca acesta exista.

    Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple se pot depune si de catre reprezentantul legal sau autoritatile medicale romane, in situatia in care titularul este lipsit temporar de capacitatea de exercitiu. In aceasta situatie, cererile trebuie insotite si de documente privind situatia medicala a titularului pe numele caruia se solicita eliberarea pasaportului simplu, care sa ateste imposibilitatea depunerii personale a cererii, emise sau avizate de autoritatile medicale romane.

    Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple electronice se depun personal de catre solicitanti, insotite de documentele mentionate mai sus. La depunerea cererii, solicitantului i se preiau impresiunile digitale si imaginea faciala.

    Eliberarea pasaportului pentru minorii sub 14 ani

    Cererile care privesc eliberarea unui pasaport simplu pentru minorii care nu au implinit varsta de 14 ani se formuleaza de catre:
    a) ambii parinti;
    b) parintele imputernicit de celalalt parinte printr-o procura speciala ori care are acordul scris al celuilalt parinte;
    c) parintele caruia i-a fost incredintat minorul prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;
    d) parintele in favoarea caruia s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, prin care instanta a suplinit acordul celuilalt parinte;
    e) unul dintre parinti, chiar daca nu exista acordul celuilalt parinte, numai pentru situatiile cand minorul urmeaza sa se deplaseze in strainatate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fara de care viata ori sanatatea ii este pusa in pericol si nu exista timpul necesar pentru obtinerea acordului celuilalt parinte
    f) parintele supravietuitor;
    g) reprezentantul legal al minorului;
    h) persoana imputernicita printr-o procura speciala de persoanele prevazute la lit. a), c), d), f) si g).

    Cererile formulate de persoanele mentionate mai sus se depun insotite de urmatoarele documente:
    a) certificat de nastere al minorului, in original si in fotocopie;
    b) document(e) de identitate ale parintilor sau al unuia dintre parinti, al reprezentantului legal sau, dupa caz, al persoanei imputernicite, aflate in termen de valabilitate, in original si in fotocopie;
    c) hotarare judecatoreasca de incredintare a minorului ramasa definitiva si irevocabila, in original si in fotocopie

    Cererile care privesc eliberarea pasaportului simplu sau a pasaportului simplu electronic pentru minorii care au implinit varsta de 14 ani se formuleaza de acestia numai cu acordul:
    a) ambilor parinti;
    b) parintelui caruia i-a fost incredintat minorul prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;
    c) parintelui in favoarea caruia s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, prin care instanta a suplinit acordul celuilalt parinte;
    d) unui parinte, chiar daca nu exista acordul celuilalt parinte, doar in situatiile cand minorul urmeaza sa se deplaseze in strainatate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fara de care viata ori sanatatea ii este pusa in pericol si nu exista timpul necesar pentru obtinerea acordului celuilalt parinte
    e) parintelui supravietuitor;
    f) reprezentantului legal al minorului.

    Cererile care privesc eliberarea pasaportului simplu sau a pasaportului simplu electronic pot fi formulate si de minorul casatorit in conditiile legii, fara a mai fi necesar acordul parintilor sau al reprezentantului legal.

    In cazul cererilor depuse in strainatate, pentru dovedirea identitatii, solicitantul pasaportului simplu temporar poate prezenta si documente eliberate de autoritatile romane care ii atesta identitatea, expirate de cel mult 6 luni, insotite de declaratia pe propria raspundere ca nu a pierdut cetatenia romana.

    Competenta de solutionare a cererilor pentru eliberarea pasapoartelor simple, a pasapoartelor simple electronice si a pasapoartelor simple temporare revine serviciilor publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple pe a caror raza teritoriala solicitantii au domiciliul sau, dupa caz, resedinta.

    Competenta de solutionare a cererilor pentru eliberarea pasapoartelor simple temporare depuse in strainatate revine misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei


    Termenele pentru eliberarea pasaportului

    Cererile se solutioneaza de autoritatile competente, in termene care curg de la data depunerii acestora si care nu pot depasi:
    a) 3 zile lucratoare, in cazul cererilor privind eliberarea pasapoartelor simple, in regim de urgenta, depuse in tara, si in cazul cererilor privind eliberarea pasapoartelor simple temporare;
    b) 20 de zile lucratoare, in cazul cererilor privind eliberarea pasapoartelor simple depuse in tara;
    c) 30 de zile lucratoare, in cazul cererilor privind eliberarea pasapoartelor simple electronice depuse in tara;
    d) 90 de zile lucratoare, in cazul cererilor privind eliberarea pasapoartelor simple si a pasapoartelor simple electronice depuse in strainatate

    Pasaportul se ridica de la serviciul public comunitar sau, dupa caz, de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate unde a fost depusa cererea, de titular sau de persoana care a formulat cererea ori de persoana imputernicita de acestia printr-o procura speciala

    Pasapoartele care nu au fost ridicate de titulari de la serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor la data programata se pastreaza pentru o perioada de 60 de zile, dupa care se transmit la serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple pe a caror raza teritoriala solicitantul are domiciliul, pentru a fi luate masuri de anuntare a titularului. Pasapoartele neridicate se pastreaza pe intreaga perioada de valabilitate a acestora. 

    Titlu de calatorie, pentru persoanele care nu mai poseda document de calatorie valabil

    Titlul de calatorie este documentul care se elibereaza de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei cetatenilor romani aflati in strainatate, care nu mai poseda document de calatorie valabil, pentru ca titularul sa isi poata continua calatoria, reglementa sederea pe teritoriul unui stat ori pentru a se intoarce in tara.

    Titlul de calatorie se elibereaza numai pentru ca titularul sa se intoarca in tara.

    Solutionarea cererilor pentru eliberarea unor noi documente de calatorie in cazul pierderii sau furtului documentelor de calatorie este conditionata de prezentarea unei adeverinte care sa ateste declararea evenimentului

    In cazul declararii furtului pasaportului simplu, al pasaportului simplu electronic sau al pasaportului simplu temporar la cea mai apropiata unitate de politie din strainatate, adeverinta va fi insotita si de o traducere a acesteia, efectuata de un traducator autorizat
     
    Normele metodologice ale legii privind majorarea indemnizatiei pentru gemeni si tripleti au fost adoptate de GuvernJoi, 10 sep 2009
    Guvernul a modificat si completat normele metodologice de aplicare a OUG 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului. Modificarile urmeaza sa fie publicate in Monitorul Oficial.

    Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Marian Sarbu, a explicat ca una din modificari vizeaza modalitatea de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copiilor proveniti din nasteri multiple: ”In cazul nasterii de gemeni, familia va primi, pentru primul copil, indemnizatia in cuantum de 600 de lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei; incepand cu cel de-al doilea copil, va primi indemnizatia de 600 de lei”.
     
    Vârsta de pensionare a femeilor va creşte cu trei luni pe anJoi, 10 sep 2009
    Vârsta de pensionare şi stagiile complete de cotizare pentru femei vor creşte cu trei luni pe an, începând cu 2015, pentru a egala vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani, până în 2030, ceea ce va reduce însă numărul locurilor de muncă, au declarat pentru MEDIAFAX surse ministeriale. 

    "Varianta analizată de Guvern pentru egalizarea graduală a vârstei de pensionare între bărbaţi şi femeieste creşterea vârstei de pensionare şi a stagiilor complete de cotizare pentru femei cu trei luni pe an, pentru egalizare cu vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani, până în 2030. Această creştere va avea loc începând cu anul 2015, după finalizarea etapei de creştere a vârstelor de pensionare pentru bărbaţi la 65 ani şi pentru femei la 60 ani, prevăzută de actuala lege a pensiilor publice", au arătat sursele, care citează dintr-un document guvernamental.

    Guvernul apreciază că egalizarea vârstei de pensionare va îmbunătăţi sustenabilitatea financiară a sistemului, atât prin venituri mai mari, cât şi prin cheltuieli mai reduse, dar în acelaşi timp se aşteaptă ca ieşirile mai reduse de pe piaţa muncii să diminueze oferta de locuri de muncă şi, implicit, să crească şomajul, în special în rândul tinerilor.

    În prezent, vârsta medie de pensionare este de 63,5 ani pentru bărbaţi şi de 57,5 ani în cazul femeilor.


     
    Noi norme privind aplicarea politicii de clementa, in cazul incalcarii legii concurentei Marţi, 8 sep 2009
    Consiliul Concurentei a stabilit noi conditii si criterii pentru aplicarea politicii de clementa de care pot beneficia companiile care incalca legea concurentei nr. 21/1996. 

    Noile reglementari au fost incluse in Ordinul nr. 300/2009 pentru punerea in aplicare a Instructiunilor privind conditiile si criteriile de aplicare a unei politici de clementa potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, publicat luni in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 610.

    Instructiunile privind conditiile de aplicare a unei politici de clementa stabilesc cadrul prin care se recompenseaza cooperarea operatorilor economici cu Consiliul Concurentei, atunci cand acesti operatori economici sunt sau au fost parte a unei intelegeri grave ce a afectat teritoriul Romaniei sau o parte a acestuia.

    Potrivit actului normativ, intelegerile grave sunt:
    a) intelegerile si/sau practicile concertate orizontale, intre 2 ori mai multi concurenti, indreptate catre sau avand ca efect coordonarea comportamentului concurential pe piata si/sau catre influentarea parametrilor relevanti ai cadrului concurential, prin adoptarea unor practici precum fixarea preturilor de cumparare ori de vanzare sau a unor conditii comerciale, alocarea cotelor de productie ori a celor de vanzare, impartirea pietelor sau a clientilor, incluzand licitatiile trucate, restrictionarea importurilor ori a exporturilor si/sau alte acte anticoncurentiale indreptate impotriva unor concurenti; acestea sunt denumite, generic, carteluri;
    b) intelegerile si/sau practicile concertate verticale intre operatorii economici, referitoare la conditiile in care partile pot cumpara, vinde ori revinde anumite produse sau servicii, care au ca obiect restrangerea libertatii cumparatorului de a-si determina pretul de vanzare si/sau restrictionarea teritoriului sau a clientelei, care confera protectie teritoriala absoluta.

    Intelegerile presupun o practica in comun a cel putin doi operatori economici. Recompensarea denuntarii acestei practici, in schimb, are un caracter strict individual. Cererea pentru clementa depusa in comun de catre mai multi operatori economici nu va fi considerata o cerere in sensul actului normativ emis de Consiliul Concurentei.

    Astfel, operatorii economici pot obtine imunitate la amenda sau reducerea cuantumului acesteia, sub rezerva indeplinirii anumitor conditii generale:
    a) coopereaza in mod real, total, continuu si prompt cu Consiliul Concurentei, de-a lungul intregii proceduri de investigatie, respectiv:
    - furnizeaza Consiliului Concurentei toate informatiile relevante si elementele probatorii de care dispun sau ar putea dispune referitor la incalcarea suspectata;
    - raman la dispozitia Consiliului Concurentei pentru a raspunde oricarei solicitari care ar putea contribui la stabilirea faptelor in cauza;
    - nu distrug, falsifica sau ascund informatii relevante ori elemente probatorii referitoare la presupusa intelegere; si
    - nu dezvaluie existenta cererii pentru clementa sau continutul acesteia inainte ca autoritatea de concurenta sa transmita raportul de investigatie partilor, in afara cazului in care Consiliul Concurentei a stabilit altfel;
    b) au incetat implicarea in presupusa intelegere la solicitarea Consiliului Concurentei;
    c) nu au dezvaluit intentia de realizare a unei cereri pentru clementa sau elemente ale cererii, decat in fata altor autoritati de concurenta.

    Imunitatea la amenda

    Consiliul Concurentei va acorda imunitatea la amenda daca sunt indeplinite anumite conditii dintre care amintim:
    a) operatorul economic este primul care furnizeaza informatii si elemente probatorii care, in opinia Consiliului Concurentei, permit declansarea procedurii de investigatie si efectuarea de inspectii inopinate;
    b) la data furnizarii elementelor probatorii, Consiliul Concurentei nu detinea suficiente elemente pentru declansarea procedurii de investigatie sau efectuarea de inspectii inopinate;
    c) sunt indeplinite conditiile generale pentru acordarea clementei.

    Reducerea cuantumului amenzii

    Operatorii economici care dezvaluie participarea lor la o intelegere ce afecteaza teritoriul Romaniei, dar care nu indeplinesc conditiile pentru obtinerea imunitatii, pot beneficia, totusi, de o reducere a cuantumului amenzii, fata de nivelul care le-ar fi fost aplicat in mod normal.

    Pentru a putea beneficia de o asemenea reducere, un operator economic trebuie sa furnizeze Consiliului Concurentei elemente probatorii referitoare la pretinsa incalcare a legii, care sa aduca o contributie suplimentara semnificativa in raport cu cele aflate deja in posesia acestuia si trebuie sa indeplineasca conditiile generale pentru acordarea clementei.

    Reducerea amenzii poate fi intre 20% si 50%.
     
    Modificarea declaraţiei 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de statJoi, 23 iul 2009
    A fost publicat Ordinul ANAF nr. 1.290/2009 pentru modificarea ordinului ANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

    Ordinul modifică declaraţia 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, prin introducerea rândului „Impozit minim” pentru declararea impozitului minim.

    Sunt modificate de asemenea instrucţiunile pentru completarea declaraţiei 100 de către persoanele juridice altele decât instituţiile bancare şi financiare, astfel:

    – rândul „Suma datorată” va fi completat cu suma de plată a impozitului pe profit, respectiv impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, pe trimestru, calculat după vechea regulă;

    – rândul „Impozit minim” va fi completat cu suma reprezentând impozitul minim aferent trimestrului numai dacă acesta este mai mare decât impozitul calculat după vechea regulă.

    – rândul „Suma de plată” se va completa cu suma impozitului de plată reprezentând valoarea cea mai mare dintre cele doua de mai sus.

    Pentru trimestrul IV rândul „Impozit minim” nu se va completa.

    De asemenea, rândul aferent impozitului minim nu va fi completat de contribuabilii înfiinţaţi în cursul anului, de cei aflaţi în inactivitate temporara sau cei a căror inactivitate temporară încetează în cursul anului 2009.

    Atât noul formular cât şi instrucţiunile de completare a acestuia se aplică începând cu obligaţiile aferente trimestrului II al anului 2009.
     
    Noi reglementari privind autorizarea lucrarilor de constructii Luni, 20 iul 2009
    Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii a fost aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 261/2009. 

    Legea nr. 261/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 493, din 16 iulie 2009.

    Conform legii de aprobare a OUG nr. 214/2008, procedura de autorizare a executarii lucrarilor de constructii incepe odata cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism in scopul obtinerii, ca act final, a autorizatiei de construire.

    Astfel, procedura de autorizare va avea ca prima etapa emiterea certificatului de urbanism. Legea nr. 261/2009 elimina astfel prevederea conform careia emiterea certificatului de urbanism se face ca urmare a cererii pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, depusa de solicitant.

    A doua etapa consta in emiterea punctului de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului pentru investitiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului.

    Potrivit legii nr. 261/2009, solicitantul autorizatiei de construire va notifica autoritatea administratiei publice competente cu privire la mentinerea solicitarii de obtinere, ca act final, a autorizatiei de construire, pentru investitiile la care autoritatea competenta pentru protectia mediului a stabilit necesitatea evaluarii impactului asupra mediului si a emis indrumarul conform legislatiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului.

    Urmatoarea etapa in procedura de autorizare va consta in emiterea avizelor si acordurilor, precum si a actului administrativ al autoritatii pentru protectia mediului competente privind investitiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului.

    Apoi, urmeaza elaborarea documentatiei tehnice necesare pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

    Dupa aceea, trebuie depusa documentatia pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii la autoritatea administratiei publice competente.

    Ultima etapa va consta in emiterea autorizatiei de construire.

    Autorizatia de construire se va emite pentru executarea lucrarilor de baza si a celor aferente organizarii executarii lucrarilor, in cel mult 30 de zile de la data depunerii documentatiei pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, care cuprinde, in copie, urmatoarele documente:
    a) certificatul de urbanism;
    b) dovada, in copie legalizata, a titlului asupra imobilului, teren si/sau constructii si, dupa caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi si extrasul de carte funciara de informar actualizat la zi, in cazul in care legea nu dispune altfel;
    c) documentatia tehnica - D.T.;
    d) avizele si acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului si, dupa caz, actul administrativ al acesteia;
    e) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire.
     
    ANAF: Noi masuri pentru solutionarea deconturilor de TVA, cu optiune de rambursare Luni, 13 iul 2009
    Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a aprobat, prin Ordinul nr. 1308/2009, unele masuri pentru solutionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare, precum si pentru stingerea prin compensare sau restituire a sumelor reprezentand taxa pe valoarea adaugata aprobata prin decizia de rambursare.

    Ordinul ANAF nr. 1308/2009 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 476, din 10 iulie 2009.

    Potrivit actului normativ, pentru solutionarea deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare se are in vedere principiul reglementat prin Metodologia de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare, aprobata prin Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 1.857/2007, potrivit caruia solicitarile de rambursare se solutioneaza, in ordinea cronologica a inregistrarii lor la organul fiscal, in termenul prevazut de lege.

    Controale incrucisate

    In cazul in care, pentru obtinerea informatiilor suplimentare, organul fiscal competent cu solutionarea decontului cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare solicita altor organe fiscale efectuarea unui control incrucisat, organul fiscal competent pentru efectuarea acestui control va transmite rezultatele controlului in termen de 45 de zile de la solicitare. Acest termen se poate prelungi, in cazuri justificate, cu 45 de zile de catre directia coordonatoare din cadrul ANAF.

    Prelungirea termenului de solutionare se va realiza pentru intreaga suma solicitata la rambursare si nu va putea opera pentru sume partiale.

    Actul normativ prevede ca efectuarea de controale incrucisate, in scopul solutionarii deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare incadrate la risc fiscal mare, se va planifica cu prioritate fata de alte activitati de inspectie fiscala.

    Compensarea obligatiilor fiscale restante

    In cazul in care contribuabilul pentru care s-a emis o decizie de rambursare a taxei pe valoarea adaugata inregistreaza obligatii fiscale restante, organul fiscal competent va efectua compensarea acestora.

    In situatia in care suma aprobata la rambursare, inscrisa in decizia de rambursare a taxei pe valoarea adaugata, este mai mare decat cuantumul obligatiilor fiscale compensate, restituirea diferentei se va efectua in termenul prevazut de lege.

    Cesiunea creantelor privind drepturi de rambursare

    Ordinul ANAF nr. 1308/2009 arata ca, in conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, creantele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor pot fi cesionate numai dupa stabilirea lor potrivit legii.

    Cesiunea va produce efecte fata de organul fiscal competent in administrarea cedentului numai de la data la care aceasta a fost notificata de catre cesionar.

    Platile efectuate intre organul fiscal si contribuabilul cedent pana la notificarea cesiunii vor fi valabile. Dupa notificare, organul fiscal devine debitorul cesionarului, cedentul nemaiavand un drept de creanta asupra bugetului pentru sumele inscrise in decizia de rambursare si care au facut obiectul cesiunii.

    Operatiunea de restituire de sume de la buget se va realiza numai dupa compensarea eventualelor obligatii fiscale inregistrate de catre contribuabil, astfel ca obiect al cesiunii pot reprezenta numai sumele efectiv de restituit contribuabilului cedent.

    In vederea corelarii situatiei contabile a cesionarului cu cea fiscala existenta in evidenta analitica pe platitori, cesionarul, in cazul in care inregistreaza obligatii fiscale restante, va depune, concomitent cu notificarea contractului de cesiune, si o cerere de compensare a obligatiilor fiscale restante, caz in care,data stingerii va fi data depunerii cererii de compensare la organul fiscal competent in administrarea cedentului.

    In cazul in care cesionarul, desi inregistreaza obligatii fiscale restante, nu depune cerere de compensare, data stingerii este data inregistrarii operatiunii de compensare de catre unitatea de trezorerie care deserveste organul fiscal competent in administrarea cedentului, conform notei de compensare intocmite de catre acesta.
     
    Raspunderea civila a personalului medical Joi, 2 iul 2009
    Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, defineste malpraxisul la articolul 642, ca eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.

    Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acorda servicii medicale.


    Conform prevederilor legii, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.

    De asemenea, personalul medical raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor privind confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.

    Mai mult, se raspunde civil si pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei atunci cand personalul medical depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.

    Pe de alta parte, raspunderea civila nu inlatura angajarea raspunderii penale, daca fapta care a cauzat prejudiciul constituie infractiune conform legii.

    recuperarea prejudiciilor se poate realiza in urmatoarele cazuri:
    a) vatamarea sau decesul este urmare a incalcarii intentionate a standardelor de asistenta medicala;
    b) vatamarea sau decesul se datoreaza unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;
    c) atunci cand vatamarea sau decesul se datoreaza atat persoanei responsabile, cat si unor deficiente administrative de care se face vinovata unitatea medicala in care s-a acordat asistenta medicala sau ca urmare a neacordarii tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale recunoscute sau alte acte normative in vigoare, persoana indreptatita poate sa recupereze sumele platite drept despagubiri de la cei vinovati, altii decat persoana responsabila, proportional cu partea de vina ce revine acestora;
    d) asistenta medicala a partii vatamate sau a decedatului s-a facut fara consimtamantul acestuia, dar in alte imprejurari decat cele mentionate mai sus.

    Majoritatea firmelor de asigurare incheie contracte care exclud daunele morale de la despagubire.


    Acordul informat al pacientului



    Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa explicarea lor de catre medic, pacientului i se solicita acordul scris.

    Medicii sunt raspunzatori atunci cand nu obtin consimtamantul informat al pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor in care pacientul este lipsit de discernamant, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate fi contactat, datorita situatiei de urgenta.

    Obligativitatea acordarii asistentei medicale

    Conform articolului nr. 652 din Legea nr. 95/2006, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au obligatia sa acorde asistenta medicala unei persoane doar daca au acceptat-o in prealabil ca pacient.

    Acestia nu pot refuza sa acorde asistenta medicala/ingrijiri de sanatate pe criterii etnice, religioase si orientare sexuala sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

    De asemenea, au obligatia de a accepta pacientul in situatii de urgenta, cand lipsa asistentei medicale poate pune in pericol, in mod grav si ireversibil, sanatatea sau viata pacientului.

    Criteriile de acceptare ca pacient, aprobate prin ordinul Ministerului Sanatatii nr. 482/2007, sunt urmatoarele:
    a) metoda de preventie, diagnostic, tratament la care urmeaza sa fie supusa persoana in cauza sa faca parte din specialitatea/competenta medicului, medicului dentist, asistentului medical/moasei;
    b) persoana in cauza sa faca o solicitare scrisa de acordare a asistentei medicale, cu exceptia cazurilor in care persoana este lipsita de discernamant sau a situatiilor de urgenta medico-chirurgicala. Solicitarea va fi pastrata in fisa medicala sau, dupa caz, intr-un registru special;
    c) aprecierea medicului, medicului dentist, asistentului medical/moasei ca prin acordarea asistentei medicale nu exista riscul evident de inrautatire a starii de sanatate a persoanei careia i se acorda asistenta medicala. Aprecierea se face dupa un criteriu subiectiv si nu poate constitui circumstanta agravanta in stabilirea cazului de malpraxis

    Trei modalitati prin care se reclama un caz de malpraxis

    Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa Comisiei de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis din cadrul autoritatilor de sanatate publica judetene, Colegiului Medicilor din Romania sau direct instantei, pe cale civila sau penala.
     
    Plafon de garantare a depozitelor de 50.000 EUR si pentru persoanele juridiceJoi, 25 iun 2009
    Comunicat Guvernul Romaniei:

    "Guvernul a adoptat in sedinta de astazi un act normativ prin care plafonul de garantare a depozitelor la echivalentul in lei al sumei de 50.000 de euro a fost extins si la persoanele juridice, masura care se aplica pana acum numai pentru persoanele fizice.

    De asemenea, termenul in care Fondul de garantare a depozitelor are obligatia de a asigura inceperea platii compensatiilor in caz de indisponibilizare a depozitelor a fost redus de la 3 luni, cat este in prezent, la 20 de zile, incepand cu 31 decembrie 2010.

    „Decizia de astazi reprezinta o punere in practica a unei directive europene”, a precizat primul-ministru Emil Boc la finalul sedintei de Guvern.

    Actul normativ adoptat in sedinta de astazi a Guvernului modifica si completeaza in acest sens Ordonanta Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar. Pe de alta parte, transpune in legislatia nationala Directiva nr. 2009/14/CE privind sistemele de garantare a depozitelor, in ceea ce priveste plafonul de garantare si termenul de plata a compensatiilor."
     
    Statul finanteaza cu 80% sistemele ecologice de incalzire a locuintelor Vineri, 5 iun 2009
    Ministerul Mediului a aprobat, prin ordinul nr. 565/2009, Ghidul de finantare al programului pentru inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energia regenerabila. 

    Ordinul nr. 565/2009 a fost publicat miercuri in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 375.

    Obiectul Programului il reprezinta finantarea de la Fondul pentru mediu a proiectelor de inlocuire sau de completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana ori alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului.

    Beneficiarii sunt unitatile administrativ-teritoriale, acestea putand depune proiecte de finantare in cadrul Programului pentru imobilele aflate in proprietatea sau in administrarea lor ori pentru asociatiile de proprietari/locatari cu personalitate juridica, care au sediul pe raza administrativa a respectivelor unitati administrativ-teritoriale.

    Conditii de eligibilitate

    Pentru a participa la Program, solicitantul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele criterii de eligibilitate:
    a) sa nu inregistreze obligatii de plata restante la bugetul general consolidat;
    b) sa detina contributia proprie in vederea implementarii proiectului; in cazul asociatiilor de proprietari/locatari se va mentiona contributia formata din cota aprobata de catre unitatea administrativ-teritoriala si cota asociatiei de proprietari/locatari;
    c) sa aiba in administrare sau in proprietate imobilul pe care urmeaza sa se implementeze proiectul ori a incheiat un contract de mandat, in cazul unitatilor administrativ-teritoriale care solicita finantare pentru asociatiile de proprietari/locatari

    Modalitatea si cuantumul de finantare

    Pentru anul 2009, suma prevazuta pentru derularea Programului este de 310.000 mii lei. Unitatile administrativ-teritoriale pot solicita finantare pentru mai multe locatii in cadrul aceleiasi cereri de finantare.

    Finantarea se acorda prin modalitate nerambursabila, ca procent din cheltuielile eligibile ale proiectului.

    Procentul de cheltuieli eligibile nefinantat constituie contributia proprie a solicitantului si este asigurata din surse financiare proprii. Finantarea se face esalonat, in interiorul perioadei de valabilitate a contractului pentru finantare si pe masura realizarii proiectului.

    Finantarea nerambursabila, asigurata de Administratia Fondului pentru Mediu, se acorda in procent de pana la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

    Consiliul local va stabili cota de participare pentru asociatiile de proprietari/locatari.

    Cuantumul finantarii nu poate depasi urmatoarele valori:
    a) 4.000.000 lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori mai mare de 100.000;
    b) 3.000.000 lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori cuprins intre 50.000—100.000;
    c) 2.000.000 lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori cuprins intre 20.000—50.000;
    d) 1.000.000 lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori intre 3.000—20.000;
    e) 500.000 lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori mai mic de 3.000.

    Cuantumul finantarii reprezinta insumarea valorilor tuturor obiectivelor pentru care se solicita finantare de catre un solicitant.

    Sunt considerate eligibile urmatoarele cheltuieli efectuate in cadrul Programului:
    a) cheltuielile prevazute pentru realizarea investitiei conform studiului de fezabilitate (instalatii, subansamble, constructii aferente instalatiilor);
    b) cheltuielile cu montajul sistemelor, efectuarea, verificarea probelor si incercarilor;
    c) taxa pe valoare adaugata (TVA);
    d) cheltuielile cu consultanta, studii de fezabilitate, proiect tehnic, publicitate, in limita a 8% din cheltuielile eligibile

    Sunt considerate neeligibile urmatoarele cheltuieli:
    a) cheltuielile efectuate pana la semnarea contractului de finantare;
    b) cheltuielile unui eventual credit contractat de beneficiar pentru plata contributiei proprii, cheltuieli bancare, comisioane, diferente de curs valutar;
    c) costurile de exploatare a instalatiilor existente sau realizate in cadrul proiectului;
    d) cheltuielile realizate in regie proprie;
    e) cheltuielile privitoare la emiterea acordurilor, avizelor si autorizatiilor;
    f) cheltuielile cu orice fel de amenda sau cheltuielile de judecata generate de lucrarile de instalare a sistemului.

    Autoritatea nu efectueaza plati in avans pentru lucrari efectuate anterior incheierii contractului de finantare nerambursabila, nu efectueaza plati pe baza facturilor pro forma emise de catre instalator beneficiarului finantarii si nu efectueaza plati pentru facturile reprezentand avansuri in baza unor conventii

    Decontarea sumei catre beneficiar se face in baza contractului pentru finantare si a cererii de tragere.

    Responsabilitatea intocmirii documentatiei de achizitie, organizarii si derularii procedurii de achizitie, potrivit prevederilor legislatiei specifice achizitiilor publice, revine beneficiarului.

    Sesiunile de finantare

    Pentru anul 2009 se organizeaza doua sesiuni de depunere a proiectelor cu urmatoarele sume aferente:
    a) sesiunea I — 150.000 mii lei;
    b) sesiunea II — 160.000 mii lei.

    Sesiunile vor fi stabilite prin dispozitia presedintelui Administratiei Fondului pentru Mediu si vor fi publicate pe site-ul acesteia.

    Sumele neutilizate intr-o sesiune se vor reporta pentru sesiunea urmatoare.
     
    Noile masuri fiscale, introduse prin OUG nr. 46/2009 Marţi, 26 mai 2009
    Ordonanta de urgenta nr. 46/2009 privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale, adoptata de Guvern pe 13 mai 2009, a fost publicata luni, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 347. 

    OUG nr. 46/2009 modifica urmatoarele acte normative: Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare, Ordonanta Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal si Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

    Declararea inactivitatii contribuabililor

    Printre modificarile aduse Codului de procedura fiscala se numara si cea referitoare la declararea inactivitatii contribuabililor.

    Astfel, potrivit OUG nr. 46/2009 contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica vor fi declarati inactivi, daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
    a) nu isi indeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
    b) se sustrag de la efectuarea inspectiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
    c) organele fiscale au constatat ca nu functioneaza la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.

    Acestora le vor fi aplicabile prevederile art. 11 alin. (11) si (12) din Codul fiscal, care stabilesc ca "autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie efectuata de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala". "De asemenea, nu sunt luate in considerare de autoritatile fiscale tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilita prin ordin. Lista contribuabililor declarati inactivi se publica pe pagina de internet a Ministerului Finantelor Publice — portalul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si va fi adusa la cunostinta publica in conformitate cu cerintele prevazute prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala", conform acelorasi prevederi.

    Potrivit OUG nr. 46/2009, prin exceptie, nu vor fi declarati inactivi contribuabilii aflati in stare de insolventa sau contribuabilii pentru care s-a pronuntat sau a fost adoptata o hotarare de dizolvare.

    Pana la adoptarea OUG nr. 46/2009, Codul de procedura fiscala stabilea ca declararea inactivitatii se efectua in cazul contribuabililor care nu-si indeplineau obligatiile declarative la doua termene de declarare consecutive si carora, la cerere, nici nu li s-a aprobat de catre organul fiscal competent o masura privind indeplinirea obligatiilor lor fiscale.

    ANAF nu va mai calcula majorari de intarziere, pentru firmele in dizolvare

    O alta masura a actului normativ emis de Guvern este renuntarea administratiei fiscale la calculul de majorari de intarziere stabilite in sarcina contribuabililor intrati in dizolvare, incepand cu data hotararii de dizolvare.

    Potrivit OUG nr. 46/2009, "pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei inregistrarii hotararii de dizolvare a contribuabilului la registrul comertului, incepand cu aceasta data nu se mai datoreaza si nu se calculeaza majorari de intarziere".

    "In cazul in care prin hotarare judecatoreasca irevocabila a fost desfiintat actul care a stat la baza inregistrarii dizolvarii, se calculeaza majorari de intarziere intre data inregistrarii la registrul comertului a actelor de dizolvare si data ramanerii irevocabile a hotararii de desfiintare", mai stabileste OUG nr. 46/2009.

    Noi fapte inscrise in cazierul fiscal

    OUG nr. 46/2009 prevede ca in cazierul fiscal al persoanelor fizice si juridice se inscriu si atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilita prin decizie a organului fiscal competent ramasa definitiva in sistemul cailor administrative de atac sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz, dar si inactivitatea fiscala, declarata potrivit legii.

    Potrivit actului normativ emis de Guvern inactivitatea fiscala se inscrie atat in cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactiva, cat si al reprezentantilor legali ai acesteia. 

    Certificat care atesta plata TVA, in cazul achizitiilor intracomunitare de masini noi

    Una dintre modificarile legislative introduse de OUG nr. 46/2009, vizeaza, in principal, achizitiile intracomunitare de mijloace de transport noi realizate de persoane fizice care cumpara autovehicule din tarile intracomunitare, prin legiferarea eliberarii, de catre organul fiscal competent, a unui certificat care atesta plata TVA, pentru a fi prezentat la serviciul de inmatriculari.

    Garda Financiara are dreptul sa legitimeze persoanele suspecte de evaziune fiscala

    In acelasi timp, OUG nr. 46/2009 modifica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare, urmarindu-se in principal realizarea evaluarii de catre Garda Financiara la solicitarea procurorilor a prejudiciului bugetar cauzat de faptele ce pot constitui infractiuni, prin procese verbale care pot reprezenta mijloace de proba.

    Totodata, a fost prevazuta si posibilitatea dispunerii de catre Garda Financiara de masuri asiguratorii, in conditiile prevazute de Codul de procedura fiscala, in cazul constatarii si evaluarii prejudiciilor bugetare.

    O alta prevedere se refera la legiferarea dreptului de legitimare si stabilire a identitatii administratorilor si a oricaror persoane implicate in savarsirea de contraventii sau fapte de evaziune fiscala, de catre comisarii Garzii Financiare aflati in exercitarea atributiilor de serviciu si nu in ultimul rand, monitorizari si verificari necesare pentru prevenirea si combaterea evaziunii si a fraudei.
     
    Guvernul a modificat normele de aplicare a legii Fondului de Garantare pentru Plata Creantelor SalarialeLuni, 25 mai 2009
    Comunicat Guvernul Romaniei:

    "Guvernul a modificat, printr-o Hotarare adoptata in sedinta de ieri, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin HG nr. 1850/2006.

    Aceasta modificare a fost necesara pentru a pune in aplicare OUG 91/2007, act normativ care modifica, printre altele, Legea 200/2006.

    La elaborarea actului normativ au fost avute in vedere si prevederile OUG nr. 226/2008 privind unele masuri financiar-bugetare, potrivit carora pentru anul 2009, incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009, contributia datorata de angajatori la bugetul asigurarilor pentru somaj este de 0,5% si contributia datorata de angajator la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale este de 0,25%.

    Potrivit Hotararii adoptate de Guvern, cota contributiei la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale datorata de angajatori se aplica asupra sumei veniturilor care constituie, potrivit prevederilor legale, baza de calcul a contributiei individuale la bugetul asigurarilor pentru somaj realizate de salariatii incadrati cu contract individual de munca.

    Conform legislatiei aflata acum in vigoare, cota contributiei la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale datorata de angajatori se aplica asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de salariatii incadrati in temeiul unui contract individual de munca.

    Prevederile legale au in vedere salariatii incadrati cu contract individual de munca incheiat cu norma intreaga sau cu timp partial sau a unui contract de munca la domiciliu, contract de munca temporara sau contract de ucenicie la locul de munca, indiferent de durata acestora, inclusiv salariatii care cumuleaza pensia cu salariul."
     
    Ordinul nr. 1355/C/2009: Noi modele ale cererilor de inregistrare in Registrul Comertului Luni, 25 mai 2009
    Ministerul Justitiei a aprobat, prin Ordinul nr. 1355/C/2009, noi modele ale cererilor de inregistrare in registrul comertului si ale declaratiilor pe propria raspundere privind autorizarea functionarii. 

    Ordinul nr. 1355/C/2009 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 341 si vizeaza cererile si declaratiile impuse de Legea nr. 359/2004, care a prevazut simplificarea formalitatilor la inregistrarea in Registrul Comertului si inregistrarea fiscala, precum si la autorizarea functionarii. 

    Cererile de inregistrare in Registrul Comertului

    Actul normativ aproba un nou model si continutul cererii de inregistrare in Registrul Comertului a persoanelor prevazute la art. 2 din Legea nr. 359/2004, si anume: societatile comerciale, societatile si companiile nationale, grupurile de interes economic, grupurile europene de interes economic, regiile autonome si organizatiile cooperatiste, sucursalele infiintate de acestea, precum si alte persoane juridice care se inregistreaza in Registrul Comertului potrivit unor acte normative speciale.

    In plus, Ordinul nr. 1.355/C/2009 aproba modelul si continutul cererii de inregistrare in Registrul Comertului a persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor familiale


    Declaratiile pe propria raspundere

    Totodata, actul normativ aproba modelele Declaratiilor pe propria raspundere date in temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) si lit. b) din Legea nr. 359/2004.

    Potrivit art. 15, alin. (1), din Legea nr. 359/2004, "in vederea eliberarii de catre Biroul Unic din cadrul Oficiului Registrului Comertului de pe langa tribunal a certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare sau, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni, solicitantul are obligatia sa depuna, o data cu cererea de inregistrare si actele doveditoare, declaratia-tip pe propria raspundere, semnata de asociati sau de administratori, din care sa rezulte, dupa caz, ca:
    a) persoana juridica nu desfasoara, la sediul social sau la sediile secundare, activitatile declarate, o perioada de maximum 3 ani;
    b) persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile precizate in declaratia-tip."

    Un alt formular aprobat prin Ordinul nr. 1.355/C/2009 este "Declaratia pe propria raspundere data in temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 359/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, privind modificarea declaratiei”. Potrivit prevederilor legii nr. 359/2004, in cazul in care apar modificari care vizeaza declaratiile pe propria raspundere, solicitantul este obligat sa depuna la Biroul Unic din cadrul Oficiului Registrului Comertului de pe langa tribunal o noua declaratie-tip pe propria raspundere corespunzatoare modificarilor intervenite.
     
    MFP: Noi reglementari privind certificatul de atestare fiscala pentru persoane juridice Luni, 25 mai 2009
    Certificatul de atestare fiscala pentru persoane juridice va cuprinde trei sectiuni, respectiv: "Obligatii de plata", "Alte mentiuni" si "Informatii privind verificarea eligibilitatii persoanelor juridice pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile". 

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat pe site-ul propriu Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 673/2009 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscala pentru persoane juridice si fizice, a certificatului de obligatii bugetare, precum si a modelului si continutului acestora.

    Potrivit Ordinului MFP nr. 673/2009, certificatul de atestare fiscala pentru persoane juridice va cuprinde trei sectiuni, respectiv:
    - sectiunea A "Obligatii de plata";
    - sectiunea B "Alte mentiuni";
    - sectiunea C "Informatii privind verificarea eligibilitatii persoanelor juridice pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile";

    Actul normativ prevede ca nu se inscriu in certificatul de atestare fiscala pentru persoane juridice sumele reprezentand creante fiscale stabilite prin acte administrative a caror executare este suspendata in conditiile art. 14-15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum si sumele reprezentand amenzi contraventionale pentru care s-au formulat plangeri in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

    La sectiunea A se vor mentiona obligatiile de plata restante pe fiecare impozit, taxa, contributie si alte venituri bugetare, precum si obligatiile fiscale accesorii.

    La sectiunea B se vor face alte mentiuni, dupa cum urmeaza :
    - actul prin care s-au acordat inlesniri la plata, dupa caz, precum si cuantumul sumelor care fac obiectul acestora;
    - planul de reorganizare judiciara aprobat de catre judecatorul sindic, precum si cuantumul obligatiilor cu termene de plata viitoare stabilite prin acest plan de reorganizare judiciara;
    - cereri de restituire si/sau compensare in curs de solutionare, precum si cuantumul sumelor ce fac obiectul acestora;
    - decontul de TVA cu sume negative si optiune de rambursare, precum si cuantumul sumelor ce fac obiectul acestuia;
    - cereri de compensare atipice, precum si cuantumul sumelor ce au facut obiectul acestora.

    La sectiunea C se vor mentiona urmatoarele informatii :
    - diferenta dintre obligatiile de plata cuprinse la sectiunea A si sumele mentionate la sectiunea B;
    - totalul obligatiilor bugetare de plata in ultimele 12 luni.

    Informatiile din sectiunea C se vor completa doar daca solicitantul certificatului de atestare fiscala mentioneaza expres acest lucru in cererea sa.
     
    Executare silita, doar cu acordul instantei Luni, 18 mai 2009
    Guvernul a modificat Codul de procedura civila, prin ordonanta de urgenta nr. 42/2009, ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 458/2009 prin care s-a stabilit ca inceperea executarii silite fara acordul instantei este neconstitutionala. 

    Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 42/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 324, din 15 mai 2009, si modifica articolul 3731 din Codul de procedura civila.

    Potrivit actului normativ emis de Guvern, "cererea de executare silita, insotita de titlul executoriu, se depune la executorul judecatoresc, daca legea nu prevede altfel. Acesta, de indata, va solicita instantei de executare incuviintarea executarii silite, inaintandu-i in copie cererea de executare si titlul respectiv. Asupra cererii de incuviintare, presedintele instantei de executare se pronunta prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor. Incheierea de incuviintare a cererii de executare silita nu este supusa niciunei cai de atac."

    Incheierea prin care se respinge cererea de incuviintare a executarii silite va putea fi atacata cu recurs numai de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare.

    Dupa incuviintarea cererii, la instanta de executare se va alcatui un dosar privind executarea, la care executorul judecatoresc va fi obligat sa depuna cate un exemplar al fiecarui act de executare, in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia. 

    "In tot cursul executarii, executorul judecatoresc este obligat sa aiba rol activ, staruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute in titlul executoriu, cu respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor partilor si ale altor persoane interesate", mai stabileste OUG nr. 42/2009.

    "Daca socoteste ca este in interesul executarii, executorul judecatoresc il va putea invita pe debitor pentru a-i cere, in scris, in conditiile legii, lamuriri in legatura cu veniturile si bunurile sale asupra carora se poate efectua executarea, cu aratarea locului unde se afla acestea, precum si pentru a-l determina sa execute de bunavoie obligatia sa, aratandu-i consecintele la care s-ar expune in cazul executarii silite", conform prevederilor OUG nr. 42/2009.

    Potrivit expunerii de motive, OUG nr. 42/2009 a fost adoptata ca urmare a Deciziei nr. 458 din 31 martie 2009, prin care Curtea Constitutionala a constatat, pe de o parte, neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 3731 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, iar pe de alta parte, ca reglementarea anterioara cuprinsa la art. 3731 din acelasi cod, care instituia controlul judecatoresc al inceperii executarii silite, a constituit o garantie adecvata si eficienta a dreptului la un proces echitabil al tuturor partilor implicate in procedura de executare silita.

    Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 458/2009, prin inlaturarea controlului judecatoresc asupra inceperii executarii silite, s-a conferit executorului judecatoresc competenta de a decide cu privire la legalitatea si temeinicia cererii de executare silita, activitate ce constituia atributul instantei de judecata.

    "Conferirea unei asemenea competente executorilor judecatoresti, care nu fac parte din autoritatea judecatoreasca si a caror activitate se afla sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei, incalca atat dispozitiile constitutionale ale art.1 alin.(4), potrivit carora „Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale”, cat si pe cele ale art.126 alin.(1), potrivit carora „Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege", se mai arata in decizia Curtii Constitutionale.
     
    Norme pentru eliminarea legaturii dintre salariul minim si drepturile acordate din bugetul asigurarilor de somaj Joi, 7 mai 2009
    Guvernul a modificat normele metodologice de aplicare a mai multor legi, in concordanta cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2008 prin care a fost eliminata legatura dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurarilor pentru somaj si nivelul salariului de baza minim brut pe tara. 

    Hotararea Guvernului nr. 449/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative in aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2008 privind modificarea si completarea unor acte normative in vederea eliminarii legaturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurarilor pentru somaj si nivelul salariului de baza minim brut pe tara si al stabilirii masurilor de aplicare a unor regulamente comunitare a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 285 din 30 aprilie 2009.

    HG nr. 449/2009 modifica, printre altele, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, a Legii nr. 72/2007 privind stimularea incadrarii in munca a elevilor si studentilor si a Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca.

    Potrivit OUG nr. 126/2008, aprobata prin Legea nr. 55/2009, sumele primite de catre angajatori pentru incadrarea absolventilor, ucenicilor, elevilor si studentilor pe perioada vacantelor si a persoanelor in varsta de peste 45 de ani, nu vor mai fi determinate in functie de salariul de baza minim brut pe tara, ci in functie de un indicator social de referinta.

    Indicatorul social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca reprezinta unitatea exprimata in lei la nivelul careia se raporteaza prestatiile banesti - cu exceptia indemnizatiei de somaj - suportate din bugetul asigurarilor pentru somaj in vederea stimularii anumitor categorii de persoane pentru a se incadra in munca.

    Valoarea indicatorului social de referinta este stabilita la 500 de lei, insa ea poate fi modificata prin Hotarare de Guvern in functie de indicele de crestere a preturilor de consum.
     
    Executivul a aprobat proiectul de lege: cumulul pensiei cu salariul, permis în limita a 1.700 leiJoi, 9 apr 2009
    Potrivit proiectului de lege aprobat ieri de Executiv, pensionarii cu un venit lunar sub salariul mediu brut pe economie vor putea, in continuare, sa cumuleze pensia cu salariul. Cei care acumuleaza un venit de la stat de peste 1.700 lei vor fi nevoiti sa opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu, potrivit aceluiasi proiect de lege.

    Decizia trebuie comunicata in 15 zile.
     
    Au aparut in Monitorul Oficial modificarile privind regimul juridic al adoptiei Marţi, 31 mar 2009
    In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 190 din 26 martie 2009 a fost publicata Legea nr. 49/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei.

    Potrivit modificarilor, adoptia internationala a copilului cu domiciliul in Romania poate fi incuviintata numai in situatia in care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este ruda pana la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne.
     
    Taxa de timbru evaluata la valoarea actiunii pentru actiunile in anulare, constatare nulitate absoluta, reziliere, rezolutiuneMarţi, 17 feb 2009
    Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a formulat un punct de vedere asupra punctului 4 din sesizarea Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Craiova, in legatura cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. 1, art. 3 lit. a1, art. 13 si art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu dispozitiile art. 6 alin. 1 lit. b si alin. 2, art. 8 si art. 11 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justitiei, referitor la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate pentru cererile si actiunile avand ca obiect anularea/constatarea nulitatii absolute, rezilierea/rezolutiunea unor acte juridice patrimoniale, atat in situatia in care nu se formuleaza capatul de cerere accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare/restituirea prestatiilor efectuate, cat si in ipoteza in care este formulat acest petit accesoriu.

    In urma sesizarii Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Craiova, s-a procedat la verificarea practicii judiciare cu privire la aceasta problema.

    Orientarile jurisprudentei sesizate de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Craiova:

    1. Unele instante de judecata care califica aceste actiuni ca fiind nepatrimoniale, potrivit art. 6 lit.b din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997, considera ca pentru capatul principal de cerere se datoreaza o taxa judiciara de timbru in cuantum fix, iar capatul accesoriu de cerere se timbreaza cu o taxa raportata la valoarea pretentiilor care formeaza obiectul cererii de repunere in situatia anterioara.

    2. Alte instante de judecata care califica aceste actiuni ca fiind actiuni patrimoniale, se considera ca partile datoreaza o singura taxa juridica de timbru, calculata la valoarea obiectului contractului.

    Opinia Procurorului General este in sensul ca nu sunt indeplinite conditiile pentru promovarea unui recurs in interesul legii.
     
    Ordinul nr. 68/2009 s-a publicat in Monitorul Oficial, prin care MMFPS a definit veniturile luate in calcul la indemnizatia pentru cresterea copilului Luni, 16 feb 2009
    Ordinul nr. 68/2009 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 87, de vineri, 13 februarie, si este disponibil si pe site-ul ministerului (www.mmuncii.ro).

    De la 1 ianuarie 2009, indemnizatie lunara pentru cresterea copilului este in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei

    Conform instructiunilor aprobate prin Ordinul nr. 68/2009, in sensul prevederilor din normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005, veniturile care se iau in considerare la stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, dupa caz:
    a) pentru veniturile din salarii:
    - la locul unde se afla functia de baza : suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul a impozitului determinata ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni si deducerea personala acordata pentru luna respectiva; contributiile la fondurile de pensii facultative; cotizatia sindicala platita in luna respectiva.
    - pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri: suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
    b) suma incasata de persoana indreptatita, calculata potrivit legii de catre platitorul acesteia, pentru perioadele asimilate prevazute la art.4 alin.(7) din normele metodologice;
    c) suma incasata de persoana indreptatita care realizeaza venituri profesionale supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestuia sau sunt considerate neimpozabile;
    d) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii;
    e) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati agricole determinat in conditiile legii.

    Instructiunile prevad, de asemenea, ca, pentru persoanele care realizeaza venituri profesionale din salarii, venitul brut reprezinta salariul de baza, indemnizatii, sporuri, prime, orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor acordate de angajator potrivit legii.

    In plus, in cazul in care o persoana realizeaza concomitent venituri profesionale din mai multe surse, se vor lua in calcul toate veniturile lunare incasate de aceasta.

    Prin acest act normativ, MMFPS a elaborat si un nou model al cererii pentru recalcularea indemnizatiei.

    Cererile pot fi depuse direct sau prin posta, cu confirmare de primire, la Agentia pentru prestatii sociale judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, pe raza careia domiciliaza persoana beneficiara, pana cel tarziu la data de 30 iunie 2009.

    De asemenea, MMFPS a elaborat si un nou model al adeverintei privind venituri profesionale supuse impozitului pe venit conform Codului fiscal.

    De asemenea, potrivit Instructiunilor, "documentele doveditoare privind realizarea de venituri profesionale supuse impozitului pe venit conform Codului fiscal, precum si nivelul net lunar al acestora depuse pana la data publicarii prezentelor instructiuni la primariile in a caror raza teritoriala isi au domiciliul persoanele indreptatite sau, dupa caz, transmise la agentiile teritoriale, vor fi luate in considerare pentru stabilirea drepturilor la indemnizatia pentru cresterea copilului".
     
    Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 Joi, 5 feb 2009
    A fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 63 din 3.02.2009. 

    Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

    Art. I. - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

    1. La articolul 1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi."

    2. La articolul 2, alineatul (2) se abroga.

    3. La articolul 5 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
    "(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si persoanelor ale caror averi au fost dobandite ilicit, in conformitate cu hotararile instantelor judecatoresti pronuntate pana la 6 martie 1945. Atat anexa nr. 1 la prezenta lege, cat si hotararile judecatoresti respective se afiseaza pe pagina de internet a autoritatii publice cu atributii in domeniul retrocedarilor."

    4. La articolul 7, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
    "(11) Nu se restituie in natura, ci doar in echivalent, imobilele care au fost instrainate in baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, cu respectarea conditiilor cerute de lege."

    5. La articolul 7, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
    "(5) Nu se restituie in natura terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate in temeiul dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare."

    6. La articolul 18, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    "c) imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare."

    7. La articolul 20, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
    "Art. 20. - (1) Persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, pot solicita restituirea in natura numai in cazul in care imobilul nu a fost vandut pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi si numai dupa returnarea sumei reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele de inflatie.
    (2) In cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, persoana indreptatita are dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare de piata a imobilului."

    8. La articolul 20, dupa alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (21)-(23), cu urmatorul cuprins:
    "(21) In cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, chiriasii care au cumparat cu buna-credinta imobilele in care locuiau si ale caror contracte de vanzare-cumparare au fost desfiintate, fie ca urmare a unei actiuni in anulare, fie ca urmare a unei actiuni in revendicare, prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinte din fondurile de locuinte gestionate de consiliile locale si/sau de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor*).
    (22) Persoanele prevazute la alin. (21) au dreptul de a locui cu chirie in aceste imobile si de a le cumpara, suma pe care au platit-o pentru cumpararea imobilului nationalizat si care ulterior a fost restituit proprietarului constituindu-se, prin actualizare la nivelul pietei, avans la noul imobil.
    (23) Pana la realizarea acestor locuinte, chiriasii evacuati pot beneficia de atribuirea cu chirie a unor locuinte din fondul de imobile disponibil aflat in proprietatea sau in administrarea Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat. Chiria pentru aceste locuinte va fi stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001, cu modificarile ulterioare."
    ___________
    *) Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 221/2008, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a fost reorganizat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei.

    9. Articolul 43 se abroga.

    10. La articolul 45, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    "(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, considerate astfel anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta."

    11. La articolul 45, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins:
    "(21) Contractele de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, sunt acte autentice si constituie titlu de proprietate opozabil de la data incheierii acestora."

    12. La articolul 45, alineatul (3) se abroga.

    13. La articolul 46, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
    "(4) Persoana indreptatita are obligatia de a urma calea prevazuta de prezenta lege, dupa intrarea acesteia in vigoare. Prevederile prezentei legi se aplica cu prioritate."

    14. La articolul 48, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    "(2) Indiferent daca imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fara titlu, obligatia despagubirii prevazuta la alin. (1) revine persoanei indreptatite."

    15. La articolul 48, alineatul (3) se abroga.

    16. La articolul 50, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins:
    "(21) Cererile sau actiunile in justitie avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru."

    17. La articolul 50, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    "(3) Restituirea pretului prevazut la alin. (2) si (21) se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor*) din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare."
    ___________
    *) Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 221/2008, activitatea si structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Economiei, iar activitatea si structurile specializate pe domeniul finantelor au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Finantelor Publice.

    18. Dupa articolul 50 se introduce un nou articol, articolul 501, cu urmatorul cuprins:
    "Art. 501. - (1) Proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
    (2) Valoarea despagubirilor prevazute la alin. (1) se stabileste prin expertiza."

    Art. II. - In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 250/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007.

    Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.


    p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR, PRESEDINTELE SENATULUI
    EUGEN NICOLICEA NICOLAE VACAROIU



    Bucuresti, 30 ianuarie 2009.
    Nr. 1.
     
    Indemnizatia de crestere a copilului este un drept al mameiJoi, 29 ian 2009
    "Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.148/2005 cu modificarile si completarile ulterioare, in prezent prevede acordarea indemnizatiei pentru nastere si nu pentru fiecare copil rezultat in urma unei singure nasteri. Prin urmare este un drept al parintelui si nu al copilului. Aceasta prestatie inlocuieste pe perioada concediului de crestere a copilului venitul salarial al parintelui care indeplineste conditiile de acordare si opteaza pentru aceasta forma de sprijin", precizeaza Mariana Nedelcu, secretar de stat in MMFPS.

    "Tinand cont de cele mentionate, indiferent de numarul copiilor rezultati la o nastere, se acorda o singura indemnizatie. Insa, pentru fiecare dintre copiii in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, se acorda alocatia de stat in cuantum de 200 lei, alocatia de stat fiind un drept al fiecarui copil. Astfel, in cazul indeplinirii conditiilor de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului, familia va beneficia de o singura indemnizatie in cuantum de 600 lei sau 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei si de una, doua sau mai multe alocatii de stat in functie de numarul copiilor in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap", adauga Mariana Nedelcu.
     
    Din data de 20 ianuarie 2009, toate convorbirile telefonice, SMS-urile si e-mail-urile vor fi inregistrate si stocate timp de 6 luni Marţi, 20 ian 2009

    Incepand din data de 20 ianuarie 2009, toate convorbirile telefonice, SMS-urile si e-mail-urile vor fi inregistrate si stocate timp de 6 luni de operatorii de telefonie fixa si mobila, potrivit Legii 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, intrata in vigoare. 

    Legea dispune ca toate informatiile inregistrate in aceasta perioada sa fie puse la dispozitia procurorilor, in urma unei cereri aprobate de presedintele instantei de judecata careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, daca informatiile indica pregatirea unei infractiuni grave, potrivit articolului 15 din actul normativ.

    Continutul convorbirilor telefonice ar putea fi preluate direct de catre procurori in caz de urgenta, "cand intarzierea obtinerii autorizarii din partea judecatorilor ar aduce grave prejudicii urmariri penale ori indeplinirii obligatiilor pe care si le-a asumat Romania ca stat membru al Uniunii Europene".

    Daca instanta dispune netrimiterea in judecata a persoanei invinuite, "datele retinute se arhiveaza la sediul parchetului si se pastreaza pana la indeplinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei".

     
    Mamele vor primi o indemnizatie de 600 de lei, pana la recalculare Luni, 19 ian 2009
    Persoanele beneficiare ale indemnizatiei pentru cresterea copilului vor primi pana la recalcularea dreptului, suma de 600 lei, iar dupa recalculare vor primi indemnizatia rezultata prin aplicarea procentului de 85% asupra mediei veniturilor realizate in ultimele 12 luni inainte de nasterea copilului, inclusiv sumele restante reprezentand diferentele de calcul incepand cu luna ianuarie 2009. 

    Potrivit Ministerului Muncii, luna ianuarie 2009 va viza plata drepturilor aferente lunii decembrie 2008 si, respectiv, ale drepturilor stabilite anterior datei de 31 decembrie 2008, aceasta insemnand indemnizatia pentru cresterea copilului in valoare de 600 lei.
     
    Legea nr. 201/2008 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.112/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si a Legii nr.204/2006 privind pensiile facultativeJoi, 30 oct 2008
    Legea nr. 201/2008 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.112/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si a Legii nr.204/2006 privind pensiile facultative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 728, de marti, 28 octombrie 2008.

    Potrivit prevederilor legii nr. 201/2008, in termen de 120 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial, se va elabora si supune Parlamentului, spre adoptare, legea speciala privind Fondul de Garantare din sistemul de pensii private.

    Mai mult, potrivit Legii nr. 201/2008, persoanele cu atributii privind supravegherea si/sau controlul respectarii dispozitiilor legale si ale reglementarilor aplicabile sistemului de pensii private din cadrul CSSPP se vor ocupa de constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale.

    Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.112/2007 cuprinde, de asemenea, noi prevederi referitoare la sistemul de pensii facultative:
    - posibilitatea virarii contributiilor fie de catre angajator, fie de catre participant, lunar, in contul fondului de pensii specificat in actul individual de aderare;
    - includerea sintagmei de societate de administrare a fondurilor de pensii private in denumirea societatii de pensii;
    - imposibilitatea afilierii administratorului la depozitar;
    - stabilirea perioadei de convertire a contributiilor si transferului de lichiditati banesti la un fond de pensii facultative, respectiv 4 zile lucratoare.

    In domeniul sanctiunilor, potrivit Legii nr. 201/2008, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la trei ani sau cu amenda "fapta persoanei de a nu declara si de a nu vira contributia de asigurari sociale datorata de angajat, la bugetul asigurarilor sociale de stat, astfel incat sa nu se poata vira contributia la fondurile de pensii administrate privat".
     
    Inchisoare de la 1 la 3 ani sau amenda, pentru neplata CAS Marţi, 28 oct 2008
    Legea nr. 201/2008 pentru aprobarea OUG nr. 112/2007, care modifica legea pensiilor administrate privat si legea pensiilor facultative, a fost publicata marti, 28 octombrie, in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 728.

    Legea nr. 201/2008 privind aprobarea OUG nr. 112/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative a fost adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

    Unul din amendamentele asupra actului normativ emis de Guvern vizeaza modificarea pedepsei aplicate persoanelor din vina carora contributia la fondurile de pensii administrate privat nu este virata sau este utilizata in alte scopuri decat cele prevazute de lege.

    Astfel, potrivit Legii nr. 201/2008, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la trei ani sau cu amenda "fapta persoanei de a nu declara si de a nu vira contributia de asigurari sociale datorata de angajat, la bugetul asigurarilor sociale de stat, astfel incat sa nu se poata vira contributia la fondurile de pensii administrate privat".

    Conform Legii nr. 387/2007 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2008, angajatorul are obligatia de calcula, de a retine si de a vira o contributie individuala de 9,5% a fiecarui angajat, la bugetul asigurarilor sociale.

    In aceasta contributie este inclusa si cota de 2% aferenta fondurilor de pensii administrate privat.

    Pana in prezent, Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevedea o pedeapsa de la 1 la 15 ani sau amenda pentru "fapta persoanei din vina careia contributia la fondul de pensii nu este virata sau este utilizata in alte scopuri decat prevede prezenta lege".
     
    Page: 10 
     
    Homepage | Despre noi | Expertiză | Noutăţi | Clienţi | Contact
    Toate drepturile rezervate © Avocat Neagu 2008. Design şi programare: DATAGRAM